În familie facem înțelegere sau dezbinare, după cum ne sunt gândurile



Vedeți voi înșivă cum în familie facem înțelegere sau dezbinare după cum ne sunt gândurile și dorințele. Dacă stăpânul casei este copleșit de griji, de gânduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuiește tulburare nu numai lui, ci și întregii sale familii. Toți cei ai casei sunt mâhniți, nu au pace, nici mângâiere. El, ca stăpân al casei, trebuie să răspândească bunătate și să o împărtășească tuturor celorlalți din casă. Așa suntem noi, „aparat cugetător”. Eu, la vremea mea, nu am știut că omului nu îi este îngăduit să își necinstească părinții, nici pe cei trupești, nici pe cei duhovnicești. Nu ne este îngăduit să îi vătămăm prin cugetele noastre. La vremea mea nu pricepeam că defăimarea are urmări grele pentru noi toți.
Am avut mult de suferit din pricină că l-am defăimat pe tatăl meu prin gândurile mele, iar acum nu mă mai pot pocăi pentru asta. Tatăl meu era un om pașnic, liniștit, blând, de o bunătate nemaipomenită. Niciodată în viața lui nu a fost bolnav, căci a avut întotdeauna pace lăuntrică, iar organele lucrau fără împovărare. Și a privit întreaga viață ca pe un spectacol. Nu se simțea jignit dacă cineva îl ocăra, era pașnic și liniștit. Aș fi fericit să am trăsăturile lui de caracter. Noi, bărbații, în mare parte suntem ai mamelor, în timp ce fetele sunt ale taților. Oamenii nu știu de ce se întâmplă așa, de ce într-o familie se nasc fete, iar în alta băieți. Oamenii nu știu de ce se întâmplă așa, nu înțeleg, dar Domnul ne-a arătat de ce și cum se întâmplă astfel. Depinde foarte mult de tiparul sângelui părinților. Dacă acesta este asemănător la cei doi părinți, copiii vor fi și băieți și fete, dar dacă tiparul mamei este mai puternic, atunci se nasc băieți, iar dacă este mai puternic al tatălui, se nasc copii de parte femeiască.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 82-83)



Recomandări

Mii de oameni s-au adunat în centrul Sucevei pentru a susține familia de români din Norvegia lăsată fără copii

Aproximativ 5.000 de oameni s-au adunat pentru a susține cauza familiei Bodnariu și pentru a protesta la adresa Barnevernet
Aproximativ 5.000 de oameni s-au adunat pentru a susține cauza familiei Bodnariu și pentru a protesta la adresa Barnevernet