În cursul zilei de luni, 9.000 de persoane au intrat în județ prin vama Siret, din care 4.900 au fost ucraineni

Prefectura Suceava a transmis că în cursul zilei de luni, 28 februarie, prin vama Siret au intrat în județ aproximativ 9.000 de persoane, din care 4.900 sunt cetățeni ucraineni. Alexandru Moldovan a mai precizat că cele 16 microbuze ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență existente în zona Siret au făcut, în ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 83 de misiuni, fiind transportate circa 857 de persoane, în special către locurile de cazare pentru perioadă mai îndelungată. De asemenea, echipajele SMURD din zona Punctului de Trecere al Frontierei Siret și din municipiul Rădăuți au acordat în ultimele 24 de ore asistență medicală pentru 23 persoane refugiate, 12 dintre acestea fiind transportate la spital.
„Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat, pentru ca cetățenii care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente.
Ținem să aducem mulțumiri societății civile, fundațiilor, organizațiilor umanitare și cultelor religioase care s-au implicat și continuă să se implice voluntar în ajutorarea celor aflați în nevoie”, a transmis Alexandru Moldovan. El a amintit că la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului funcționează un grup de coordonare a acțiunilor societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.
Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” disponibilă la link linkul https://bit.ly/3K1mb3spoate fi accesată, de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze.

Recomandări

40 de copii și 59 de adulți ucraineni au beneficiat în luna februarie de servicii sociale la Centrul Blue Dot din Vama Siret

Aproape 7.500 de refugiați ucraineni, dintre care 5.400 de copii, au primit ajutor în Centrele „Blue Dot” din Vama Siret

Flutur: Prin vama Siret au intrat în România 24 de copii ucraineni neînsoțiți, din care 21 au plecat spre alte destinații

Povești dramatice ale refugiaților din Vama Siret: copii orfani, familii despărțite, rețele de trafic de persoane și „comercianți” de donații

Bogdan Oprea a fost voluntar timp de 15 zile în Vama Siret, întâlnind o mulțime de situații complexe