Aprobare

În comuna-muzeu Ciocănești se va ridica un monument al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Primarul Radu Ciocan și sculptorul Mircea Dăneasă
Primarul Radu Ciocan și sculptorul Mircea Dăneasă

Consiliul Local al comunei-muzeu Ciocănești (Satul Cultural al României 2014) a aprobat marți propunerea primarului Radu Ciocan de a ridica în comună un monument al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cel care, așa cum spune legenda, a marcat locul altarului bisericii Mănăstirii Putna cu o săgeată aurită cu aur din Bistrița Aurie, făcută de meșterii ciocănari („ciocănarii de arme”, de la care vine numele comunei).
Realizarea unei lucrări monumentale care să sporească prestigiul comunei
Cu câteva zile în urmă, primarul Radu Ciocan s-a întâlnit la Suceava cu sculptorul Mircea Dăneasă, care lucrează la un monument al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ce va fi amplasat în fața Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului.
Cu gândul de a împlini o mai veche dorință a consătenilor săi, care au vrut să ridice în comună un monument al lui Ștefan cel Mare în 2004 (anul comemorării semimilenare a voievodului canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992), primarul Radu Ciocan i-a propus sculptorului sucevean realizarea unei lucrări monumentale care, împreună cu celelalte obiective care conturează specificul comunei (caracterul unitar și unic în țară prin motivele tradiționale de pe fațadele caselor gospodarilor, casele-muzeu, prima ludotecă din Bucovina…), să sporească prestigiul comunei.
Monumentul va fi amplasat pe platoul din apropierea Casei de Cultură „Florin Gheucă”
Sculptorul Mircea Dăneasă, care are o veche și constantă preocupare pentru reprezentarea monumentală a lui Ștefan cel Mare (artistul propunea, cu câțiva ani în urmă, un proiect de monument care putea fi îmbrățișat de toată lumea creștină – „Athleta Christi”/„Atletul lui Hristos”, așa cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea pe voievodul moldav), i-a arătat primarului din Ciocănești o serie de schițe, pe care i le-a pus la dispoziție pentru a le prezenta în ședința de consiliu local.
Monumentul (detaliile tehnice vor fi stabilite mai târziu) va avea ca loc de amplasament platoul amenajat anul trecut în imediata apropiere a Casei de Cultură „Florin Gheucă”.
Platoul pavat, pe o suprafață de peste 4.000 mp (în centrul căruia, în această iarnă, s-a aflat un brad de Crăciun cu înălțimea de 10 m), are deschidere la stradă și oferă condiții pentru desfășurarea manifestărilor publice.
Radu Ciocan:„S-a aprobat de principiu investiția, dar trebuie să renunțăm la termenul de 15 august din acest an”
Primarul Radu Ciocan și-ar fi dorit ridicarea monumentului până la data de 15 august a.c., când la Ciocănești se sărbătorește hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și se desfășoară ample manifestări cu prilejul organizării „Săptămânii plutăritului” și a Festivalului Național al Păstrăvului. În ședința Consiliului Local (în care nu a existat nici o împotrivire la propunerea de ridicare a monumentului), analiza s-a încheiat cu concluzia că lucrarea nu poate fi finanțată anul acesta, întrucât există o serie de proiecte în derulare (modernizarea unor drumuri forestiere, reparații la infrastructura afectată de inundații) care trebuie finalizate.
Așa că, după cum ne-a spus primarul Radu Ciocan, „prin hotărârea Consiliului Local s-a aprobat de principiu investiția, dar trebuie să renunțăm la termenul de 15 august din acest an întrucât nu avem de unde aloca suma necesară pentru finanțarea acestui proiect. Vom vedea care va fi situația la rectificarea bugetară din luna august, dar, mai sigur, vom realiza acest monument anul viitor”.

Mircea Dăneasă are o preocupare veche și constantă pentru reprezentarea monumentală a lui Ștefan cel Mare
Mircea Dăneasă are o preocupare veche și constantă pentru reprezentarea monumentală a lui Ștefan cel Mare
Primarul Radu Ciocan și sculptorul Mircea Dăneasă
Primarul Radu Ciocan și sculptorul Mircea Dăneasă

Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Schitul „Sfânta Mare Muceniță Irina” Ciocănești și-a sărbătorit ocrotitorii prin Liturghie arhierească