Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a semnat ieri contractul cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Iași prin care opt drumuri vor fi asfaltate. Valoarea totală a proiectului este de 983.709 euro și termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 3 ani, urmând ca alți 5 ani să dureze monitorizarea.
Cele opt drumuri sunt în satele Frumoasa, Liteni, Moara Carp, Moara Nica și Bulai, iar în perioada următoare vor fi scoase la licitație proiectele tehnice, iar mai apoi vor fi organizate licitații pentru atribuirea lucrărilor.
„Este un pas important pentru modernizarea comunei și sper ca toate licitațiile să fie finalizate într-un termen cât mai scurt pentru ca drumurile să fie aduse la un standard aliniat cu zilele noastre”, a explicat Eduard Dziminschi.
La capitolul investiții trebuie spus că de luni vor începe lucrările pentru continuarea trotuarului, de această dată de la biserica din Moara Nica până la Moara Carp, trotuar care va avea o lungime de 1,4 km.
Această lucrare se derulează din fondurile proprii ale Primăriei Moara și sunt o continuare atrotuarului finalizat anul trecut. Este vorba de un trotuar cu lungime de aproape 3 km, de la zona numită Pilat și până la biserica ortodoxă din Moara Nica, cu o lățime de 1,2 metri, investiție pentru care s-au plătit 524.000 de lei.
În paralel cu lucrările la extinderea trotuarului va continua și introducerea rețelei de alimentare cu apă potabilă.
„Sunt lucrări strict necesare și care trebuiau făcute de mai multă vreme. Sperăm ca totul să se termine până la venirea sezonului rece pentru a evita disconfortul pentru oamenii care locuiesc în zonele unde se vor efectua lucrări”, a mai menționat primarul din Moara.