În comă la spital, după ce a intrat cu mașina în șanț și a distrus un gard



Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns în comă la spital, după ce, din cauza vitezei excesive, a ajuns cu mașina într-un șanț și s-a izbit de gardul unei case.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, cu aproximativ jumătate de oră înainte de miezul nopții, pe DJ 176, pe raza comunei Moldovița.
Alin M., din localitate, se afla la volanul unui autoturism și, potrivit poliției, „într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul lateral stânga, și s-a izbit de un gard din material lemnos, pe care l-a distrus pe o lungime de 16,60 metri”.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean Suceava, fiind internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, comă de gradul II spre III, plagă laterală cervicală dreapta, contuzie toraco-abdominală”, leziuni ce necesită cel puțin o lună de zile de îngrijiri medicale.