Eveniment

În cimitirul din Vornicenii Mari se va dezveli un obelisc dedicat memoriei secuilor care au locuit în acest sat



Cimitirul din Vornicenii Mari
Cimitirul din Vornicenii Mari

În cimitirul din Vornicenii Mari, comuna Moara, se va dezveli, pe 13 mai, un obelisc dedicat memoriei celor care au făcut parte din fosta comunitate maghiară care a locuit în acest sat. Vornicenii Mari s-a numit, în perioada 1785 – 1918, Jozseffalva, iar din anul 1918 a primit numele Vorniceni, după numele marelui vornic de Suceava, Oana de la Tulova. La evenimentul de pe 13 mai sunt așteptați circa o sută de pelerini din Ungaria, însoțiți de un preot catolic care va oficia o slujbă de comemorare a celor care sunt înmormântați în cimitirul din sat. Cu ocazia dezvelirii obeliscului vor participa și români din sat, împreună cu preotul ortodox, Radu Brădățan, locuitor al satului Vornicenii Mari, care „a plănuit” de multă vreme ridicarea unui obelisc în cimitir și dorește înființarea unui muzeu al satului, în care să fie expuse și obiectele culturii secuiești.
„Doresc a mă constitui într-o punte de legătură între Józseffalva și descendenții secuilor din Bucovina, pentru a-i încuraja să-și viziteze locurile natale. Le voi fi cu mare drag gazdă”, a spus Radu Brădățan. El a povestit că „de mic copil am știut de la bunicul meu că în sat, cândva, au locuit și unguri. Bunicul era născut în anul 1908, așa că a conviețuit mult timp alături de unguri, până în anul 1941, când aceștia au plecat din sat. El a fost primul care mi-a spus lucruri frumoase despre ei, cât de harnici erau, gospodari și prietenoși. Sărbătorile le aveau la date calendaristice diferite, dar cu toate acestea mergeau unii la alții să sărbătorească împreună în anumite momente din an. De multe ori când mergeam să conducem un mort la cimitir, mă uitam la crucile putregăite ale ungurilor, care mai erau în picioare, și mă întrebam oare unde sunt copiii acestor oameni care așteaptă să curgă o lacrimă și pe mormântul lor?”.
Radu Brădățan a înființat un grup și a început să caute descendenții secuilor cu soartă tragică care au fost nevoiți să plece din satul lui. Evenimentul de la Vornicenii Mari se dorește o punte de suflet peste timp între români și unguri.



Recomandări