În cădere liberă



Există un film american care mi-a plăcut foarte mult, tradus în românește prin ”Cădere liberă”. În filmul ăsta, Michael Douglas joacă rolul unui american alb, de vârstă mijlocie, ochelarist banal, care își conduce mașina într-un trafic infernal. Așa cum spune titlul, filmul este despre căderea sa. De unde la început părea un tip sigur pe el, care se întoarce acasă la nevastă și copii după o zi de muncă la un job bine plătit, treptat o ia razna. Scânteia este un blocaj de mașini pe autostradă, iar omul nostru pleacă pur și simplu, își lasă mașina acolo, se întâlnește cu o bandă de golani pe care îi bate și le confiscă armele, întră într-un fast-food unde începe să tragă cu mitraliera. În general, omul echilibrat și model cu care începea filmul este demantelat de scenariști cu mare artă. Bunul american de la început se dovedește treptat un șomer care mergea maniacal la un serviciu fictiv, familia spre care mergea atât de hotărât consta de fapt din fosta nevastă căreia îi era frică de el, și tot așa.
Când am aflat că Senatul a respins ordonanța de urgență de reorganizare a guvernului Tăriceanu 2, m-am gândit că premierul seamănă cu Michael Douglas din acest film. Când s-a hotărât să fie ferm și să dea Partidul Democrat afară de la guvernare, a obținut o majoritate parlamentară solidă. Ideea era, dacă mai țineți minte, că într-o lume politică tulbure, cu un președinte scandalagiu, premierul reprezintă o oază de stabilitate. Voi îndeplini programul de guvernare, pentru asta stau aici, a spus el atunci. Între timp, programul de guvernare a fost făcut țăndări de pretențiile celor care l-au menținut la putere. Politica iresponsabilă de mărire nesustenabilă a pensiilor a făcut din acest guvern o stafie care se agață de lumea reală. Așa cum din economistul serios Vosganian a făcut un politician șmecheraș care caută să ne convingă că poți să ai o pensie de 45% din salariu cu contribuții sociale mult mai mici și cu un raport catastrofal de un pensionar la un salariat. Deficitul bugetar tinde să o ia razna sub guvernarea responsabilului Tăriceanu, care spune senin că nu e treaba lui ce se întâmplă cu pensiile din 2009 încolo, e problema guvernanților viitori să îndeplinească promisiunile pe care le legiferează el acum. Ținta de aderare la euro devine o glumă și personal nu îmi voi mai ține economiile în lei. E demonstrat matematic că guvern iresponsabil = deficit bugetar periculos = inflație și curs de schimb săltăreț. Mai rău, de unde părea sigur pe poziția sa politică, Tăriceanu se vede acum o jucărie în mâinile altora. PSD îi tot arată pisica moțiunii și acum i-a respins ordonanța de reorganizare a guvernului. Dacă am aplica serios Constituția, toate actele emise de guvernul Tăriceanu 2 ar putea fi atacate la Curtea Constituțională sau în instanțele obișnuite. Dacă nu vă convine o hotărâre de guvern, dacă nu vă place numele unei instituții dintre cele reorganizate în ultima vreme, mergeți la tribunal. S-ar putea să aveți surpriza ca un judecător să spună că în ultimele luni nu am avut un guvern real, ci un executiv fantomă. Și cu toate acestea, domnul Tăriceanu merge înainte. Ca personajul din film. Nu mai e un domn cu cămașă albă apretată, ci un șomer care se bate pe maidan pentru supraviețuire. Dar ce aere își dă!