Recidivist

În beciul Poliției, după ce a furat din Universitatea Suceava



Judecătorii suceveni au decis, ieri, arestarea preventivă a unui tânăr acuzat că a furat mai multe bunuri dintr-o incintă a Universității Ștefan cel Mare Suceava. Respectivul, Mihai C., în vârstă de 24 de ani, din Preutești, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuă. Potrivit anchetatorilor, Mihai C., recidivist, a fost trimis în beciurile Poliției pentru trei furturi al căror prejudiciu este de aproximativ 40 de milioane de lei vechi. Dacă primul dintre furturi l-a comis dintr-o locuință, al doilea, petrecut pe la mijlocul lunii august a acestui an, a fost cel de la Universitate, de unde, a sustras un cuptor cu microunde și mai multe sticle de băutură. Mihai C. a spart și sediul Clubului Sportiv Select, de unde a furat echipament sportiv, un filtru de cafea, un calorifer electric și o cutie cu scule. Deși prejudiciul nu este foarte mare, magistrații Judecătoriei Suceava au decis încarcerarea lui Mihai C., având în vedere cazierul impresionant al respectivului.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava