În așteptarea Sfântului Ierarh Spiridon

Jumătatea lui Undrea aduce de fiecare dată credincioșilor ortodocși un dar de credință și întărire în osteneala duhovnicească prin care se încununează spre așteptarea marelui praznic al Nașterii Domnului. Sfântul Ierarh Spiridon, cinstit de Biserica noastră în ziua de 12 decembrie, este unul dintre Sfinții Părinți care au mărturisit Adevărul dumnezeiesc la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 321.
Sfântul Părinte, a cărui prăznuire o cinstim mâine, s-a născut în anul 270 în localitatea Askia din insula Cipru, din părinți simpli, iar principala îndeletnicire a copilăriei sale a fost pașterea oilor. Sfântul Spiridon a cunoscut Taina Nunții, iar după ce a murit soția sa (foarte devreme), a îmbrăcat haina monahală, cheltuindu-și averea pentru cei care erau în lipsă și în nevoie. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, căci „vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat, și izgonea duhurile rele numai cu cuvântul”, Sfântul Spiridon a devenit păstorul spiritual al credincioșilor din cetatea Trimitundei. A trăit în timpul marelui împărat Constantin, fiind un susținător neclintit al dreptei credințe, pe care totdeauna a prezentat-o oamenilor nealterată, făcând vii cuvintele Mântuitorului pentru cei care erau în întuneric.
Apărător al adevărului treimic la primul Sinod Ecumenic de la Niceea
Primii creștini au căutat adevărul credinței cu inima. Această căutare va deveni una rațională din momentul convertirii la creștinism a oamenilor învățați, a filosofilor care, până la descoperirea lui Hristos în Biserică, căutaseră adevărul în diversele sisteme filosofice pe care le studiau amănunțit în școlile timpului. Din aceste încercări raționale de a-L cunoaște pe Creator au luat naștere mai multe erezii, dintre care cea mai grea pentru creștinii Bisericii primare a fost aceea a preotului Arie. El Îl socotea pe Dumnezeu-Fiul drept creatură a lui Dumnezeu-Tatăl și nu de o ființă cu Acesta. Împăratul Constantin cel Mare (306-337), care deși nu era un cunoscător al problemelor teologice, aflând despre tulburarea produsă în Biserică de erezia lui Arie, a stabilit organizarea unui sinod ecumenic în cadrul căruia să se stabilească concis adevărul de credință al Bisericii. Sinodul a avut loc la Niceea în anul 321, iar printre participanți s-a numărat și Sfântul Ierarh Spiridon, reprezentantul Bisericii din cetatea Trimitundei.
„Unul este Dumnezeu care a făcut cerul și pământul”
Sfântul i-a uimit pe mulți cu simplitatea cu care a explicat credința ortodoxă. Fără prea multă știintă de carte, sfântul a reușit să convertească un mare filosof al vremii de la arianism la Ortodoxie. El s-a apropiat și i-a zis: „Unul este Dumnezeu care a făcut cerul și pământul, pe om din pământ l-a zidit și toate celelalte, cele văzute și cele nevăzute le-a așezat cu Cuvântul și cu Duhul Său. Pe Acel Cuvânt Îl credem noi că este Fiul lui Dumnezeu, care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a viețuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat și împreună cu El a înviat tot neamul omenesc. Pe Acesta Îl așteptăm să vină, să judece pe toți cu dreptate și să răsplătească fiecăruia după vrednicie, și-L credem că este de o ființă cu Tatăl, pe scaun împreună-șezător și asemenea cinstit. Acestea, astfel, le mărturisim fără ispitire și încercare și nici tu nu îndrăzni să ispitești adevărul, pentru că el covârșește toată înțelegerea ta și este mai presus decât toată cunoștința”.
Ca să-i dovedească filosofului unitatea Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga o cărămidă, și invocând numele Sfintei Treimi. Deîndată focul s-a ridicat în sus, apa a căzut pe pământ, iar lutul din cărămidă a rămas în mâna lui. Toți cei prezenți au fost cuprinși de uimire, iar filosoful nu mai avea cuvinte pentru a-l combate pe sfânt, în care lucra puterea dumnezeiască, care a făcut să se împlinească cuvintele Scripturii: „Nu stă în cuvânt Împărăția lui Dumnezeu, ci în putere”.
Împodobit cu darul facerii de minuni
După ce s-au sfârșit lucrările sinodului, Sfântul Spiridon a venit în cetatea sa. Între timp, a murit Irina, fiica lui, care toată viața petrecuse în feciorie, slujind lui Hristos. În timpul vieții, o femeie îi încredințase fetei spre păstrare un odor de aur. Acum, dacă fata murise, femeia nu-și mai putea lua înapoi odorul, de care numai cea moartă știa unde este. După ce au căutat peste tot și nu au găsit nimic, Sfântul Spiridon a mers la mormântul fiicei sale și a strigat către dânsa, precum odinioară strigase Hristos pe prietenul său, Lazăr: „Fiică Irino, unde este odorul de aur care ți s-a încredințat spre păstrare?”, iar ea, ca trezindu-se ca dintr-un somn lung, i-a spus locul unde era ascuns odorul. Și iarăși a zis către dânsa sfântul: „Dormi de acum, fiica mea, până ce te va deștepta Domnul tuturor, la învierea cea de obște”.
De asemenea, sfântul l-a vindecat și pe împăratul Constanție, fiul împăratului Constantin, după ce acesta l-a văzut prin vis și, chemându-l din cetatea Trimitundei, a obținut vindecare doar prin atingerea de dânsul.
După o viață întreagă în care a slujit cu vrednicie Bisericii din Trimitunda, Sfântul Ierarh Spiridon a fost chemat de către Stăpânul său pentru a merge la cele înalte, în locașurile drepților, la locul care îi era rânduit după faptele sale cele bune. A murit în anul 348 d.Hr., la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din cetatea Trimitundei, din insula Cipru.
Învrednicit de Dumnezeu cu neputrezirea și facerea de minuni
După ce saracinii au cotropit insula, ciprioții au deschis mormântul său pentru a-i muta moaștele la Constantinopol. Atunci i-au descoperit trupul întreg, înconjurat de o bineplăcută mireasmă de busuioc, semn al sfințeniei vieții sale. La căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, în 1453, sfintele sale moaște au fost mutate în Serbia, iar de aici un părinte din insula Corfu, Georgios Kalohairetis, le-a adus în Grecia. În prezent, moaștele Sfântului Ierarh Spiridon se găsesc într-o biserică din insula grecească Corfu, biserică aflată la 100 de metri de mitropolie, alături de moaștele Sfintei Împărătese Teodora, prăznuită de Biserică în ziua de 11 martie a fiecărui an.
Sfântul călător
Până și astăzi, sfântul lucrează pentru credincioși prin sfintele sale moaște. El este cunoscut ca „Sfântul călător”, deoarece papucii săi de mătase se uzează și sunt înlocuiți în fiecare an, de ziua prăznuirii sale. Spre deosebire de celelalte sfinte moaște, cele ale sfântului dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credință și făcând numeroase minuni. El este ocrotitorul celor bolnavi și de aceea multe spitale îi poartă numele.
Există mai multe dovezi și mărturii despre aceste călătorii pe care le face sfântul: clericii și credincioșii au observat adesea că, pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului lipsește din raclă, iar atunci când sfântul revine, trupul său este cald și prăfuit. De asemenea, papucii sfântului sunt schimbați în fiecare an, deoarece se uzează, putându-se vedea pe ei urme de praf și de iarbă. Pentru acest lucru, Sfântul Spiridon a fost ales patronul cizmarilor. În timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare. Este cinstit de peste 1.600 de ani de către credincioși ca fiind cel care petrece totdeauna cu oamenii, așa cum ni se arată în cântările Acatistului său: „Bucură-te că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că al tău trup săvârșește astăzi minuni; Bucură-te că încălțămintele tale slujesc ca dovadă”.
(Ziarul Lumina)