La 25 Decembrie, în fiecare an, întreaga creștinătate prăznuiește Nașterea Domnului Iisus Hristos, pe care îL mărim ca pe Împăratul și Dumnezeul nostru. Cuvintele închinării noastre sînt: „Veniți să ne închinăm și să cădem la însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru”. Cuvine-se dar să cădem înaintea Lui împreună cu oștile cerești și să cîntăm: „Hristos se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întîmpinați-L! Hristos pe pămînt, înălțați-vă!”(Cîntarea I, canonul întîi al Nașterii), căci Cel ce șade pe heruvimi, om făcîndu-Se și rămînînd Dumnezeu, în iesle a fost culcat, chip de prunc pentru noi luînd, pentru a se face nouă cale la ceruri și viață veșnică.
Prin întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu și Nașterea Sa ca Om, acum aproape două mii de ani, se descoperă în modul cel mai profund iubirea și bunătatea nesfîrșită a lui Dumnezeu față de lume (Ioan 3, 16).
Biblia ne învață că: „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei care eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos (…), ca să arate în veacurile viitoare covîrșitoarea bogăție a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 4-7). Scopul venirii Fiului ceresc pe pămînt este acela de a ridica pe oameni, pe pămînteni, din păcat și din moarte și de a-i face părtași la viața veșnică a Sfintei Treimi: „Prin El (Hristos) avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 18).
Izvorul bunătății întruchipate este numai Dumnezeu (Matei 19, 17; Marcu 10, 18; Luca 18, 19). Însă bunătatea Sa se arată în mod culminant în Iisus Hristos, prin tot ce El este, învață și face, însă această bunătate a lui Dumnezeu descoperită în Hristos Iisus se împărtășește oamenilor prin Duhul Sfînt. Astfel, Sfîntul Apostol Pavel, meditînd asupra tainei întrupării și lucrării mîntuitoare a lui Hristos spune: „Iar cînd bunătatea și iubirea de oameni a Mîntuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mîntuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvîrșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfînt pe Care L-a revărsat peste noi, din belșug, prin Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru” (Tit 3, 4-6). Întrucît, însă, iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin „Duhul Sfînt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 5), cei care au crezut în Dumnezeu „să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune” (Tit 3, 8).
– „Nașterea Domnului aduce în inimile noastre, an după an, bucuria răscumpărării noastre”
Acesta este și rostul credinței, al rugăciunii, al postului, al privegherii, al citirii Sfintelor Scripturi, al împărtășirii cu Sfintele Taine ale lui Hristos; adică prin aceste mijloace pregătitoare, Duhul Sfînt să aducă în inimile noastre iubirea și bunătatea lui Hristos, ca apoi ele să se arate în lume prin faptele bune ale iubirii față de semeni. Iată de ce virtuțile și faptele bune sînt roade ale prezentei și lucrării Sfîntului Duh în oameni. El ne transformă astfel încît, din trupești și lumești, devenim duhovnicești. Sfînta Scriptură ne arată lămurit care sînt faptele oamenilor trupești sau lumești și care sînt roadele Duhului Sfînt în viața oamenilor. Sf. Apostol Pavel ne învață că roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blîndețea, înfrînarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5, 19-22).
Nașterea Domnului aduce în inimile noastre, an după an, bucuria răscumpărării noastre, bucurie mărturisită de Sf. Sfîntul Ioan Gură-de-Aur cînd glăsuiește că „toate puterile îngerești împreună cinstesc această sfîntă prăznuire, contemplînd Dumnezeirea pe pămînt și omul în ceruri. Cel mai presus de toate, sălășluiește acum jos pe pămînt pentru a noastră mîntuire, pentru că cel aflat jos să fie ridicat mai presus de toate, după harul îndumnezeitor. „Și în altă parte spune: „îngerul s-a arătat păstorilor pentru ce erau curați la inimă”, și noi toți, dacă sîntem curați la inimă ne vom bucura întru nașterea Domnului și Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos „care s-a făcut om pentru a tămădui suferințele robilor săi”(PG.56, col.385).
„Toți bucurîndu-se”, continuă același Sfînt Părinte „voiesc să mă bucur și eu…purtînd în brațele mele pe Hristos din iesle. Pentru că aceasta îmi este nădejdea, aceasta îmi este viața, aceasta îmi este mîntuirea… și purtîndu-L pe El mă nasc și eu și primind din puterea Lui darul grăirii, cînt și eu împreună cu îngerii: Slavă întru Cel de sus lui Dumnezeu și cu păstorii cînt: pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!”
Vorbind în același sens, un alt Mare Părinte al Bisericii, Sfîntul Leon cel Mare, spune că „Mîntuitorul nostru născîndu-Se astăzi, toți să ne bucurăm…Nimeni nu este alungat de la împărtășirea acestei veselii, deoarece pricina bucuriei noastre este comuna tuturor oamenilor…
Domnul nostru, Cel ce a învins păcatul și moartea, a venit pentru a aduce tuturor mîntuirea. Fiul lui Dumnezeu și-a unit Sieși firea noastră omenească, pentru ca diavolul, pricinuitorul morții noastre, să fie învins de însăși firea pe care el a călcat-o. Cuvîntul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să fie izbăvit de moartea veșnică. Căci dacă n-ar fi fost Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi putut da nici un ajutor și dacă n-ar fi fost om adevărat, nu ne-ar mai fost pilda de viață veșnică. Ca atare, să mulțumim lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, întru Sfîntul Duh, care ne-a iubit pe noi atît de mult încît a trimis pe Fiul Său jertfa de ispășire pentru păcatele noastre… ca în El să devenim o nouă făptură. Ia aminte, creștine, la cinstea ce ți-a fost dată! Făcîndu-te părtaș firii dumnezeiești, te-a mutat în Lumina și Împărăția lui Dumnezeu și cu dreptate te va judeca pe tine, care din marea mila Sa te-a răscumpărat” (PL 54,col.190).
– „Și acum te las, fii sănătos, și vesel de Crăciun, Dar nu uita cînd ești voios, Române, să fii bun!”
Taina Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ca arătare a iubirii și bunătății covîrșitoare a lui Dumnezeu pentru oameni, precum și învățătura Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți despre bogăția netrecătoare a bunătății inimii și a faptelor bune ne aduc multă lumină și speranță în suflet, ne îndeamnă la o lucrare neîncetată a binelui în tot locul și în tot timpul.
Astăzi, cînd foarte adesea iubirea și bunătatea din inimi este înlocuită cu ura și răutatea, cînd faptele bune se împuținează, iar cele rele se înmulțesc, cînd puțini oameni se îmbogățesc, iar foarte mulți sărăcesc, Evanghelia Nașterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creștinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune și priveghere, la multă atenție și multă lucrare a faptelor bune. Nu zadarnic a pătruns îndemnul Evanghelic atît de adînc în evlavia poporului nostru, în colindele duhovnicești, specifice acestui Sfînt Praznic, cîntate melodios de întreaga suflare românească, an după an: „Și acum te las, fii sănătos, și vesel de Crăciun, Dar nu uita cînd ești voios, Române, să fii bun!”
La Marele Praznic al Nașterii Domnului biserica drept-măritoare ne îndeamnă să-I cîntăm lui Hristos: „Veniți să ne închinăm și să cădem la însuși Hristos! Fiule a lui Dumnezeu, slavă întru sfinții Tăi! Mîntuiește-ne pe noi ce-ți cîntăm, Aliluia!
Hristos se naște! Slaviți-L! (Părintele Constantin Alecse)
