În 2050, limita de vârstă pentru pensionare va fi de 85 de ani



După ce în urmă cu câteva zile, cercetătorii afirmau că până în 2030, media de vârstă va fi de 100 de ani, ei își continuă previziunile, afirmând că și vârsta de pensionare va fi mai avansată. După cum informează agenția italiană de presă Ansa, până în 2050, limita de vârstă de pensionare ar putea fi de 85 de ani. Potrivit biologului american Shripad Tuljapurkar, de la Stanford University, progresele din medicină ar putea duce la creșterea duratei medii de viață cu peste 20 de ani. Astfel, omul va putea să atingă lejer vârsta de 100 de ani, cu 20 de ani mai mult decât astăzi, când media de vârstă este de 80 de ani. Această situație va avea consecințe semnificative asupra economiei mondiale, în cazul în care vor fi menținute criteriile actuale de pensionare.(Click News)