Planuri

În 2007 se va reduce corupția din Primărie

În 2007 se va reduce corupția din Primărie
În 2007 se va reduce corupția din Primărie

– Primarul Sucevei a spus că vrea să îi dezvețe pe funcționari de năravul de a primi „mici atenții”
Nemulțumit de faptul că Primăria Suceava a fost nominalizată pe locul III în topul corupției, în cadrul unui sondaj realizat luna trecută în municipiul Suceava, edilul șef al orașului și-a propus ca anul viitor să ia măsuri concrete.
“Anul 2007 va fi anul investițiilor, a șantierelor și reducerii corupției din Primărie. Când spun corupție mă refer la mica corupție, după cum a reieșit din sondaj, unde întrebarea se referea la mici atenții pe care populația le-a dat pentru a li se rezolva o problemă. Vreau ca aceste vechi năravuri să dispară de la Primăria Suceava, iar funcționarii să își facă treaba fără a se mai aștepta la așa ceva”, a declarat primarul Ion Lungu.
Șeful municipalității sucevene a spus că va fi foarte dur cu cei pe care îi va depista că se fac vinovați de acte de corupție și că se bazează pe sprijinul cetățenilor pentru a combate acest fenomen care nu face cinste instituției Primăriei.
În sondajul realizat de INFOmass, Primăria Suceava era indicată ca fiind pe locul III în topul instituțiilor celor mai corupte, dar la mare distanță de ocupantele locurilor I și II, adică Spitalul Județean și Poliția.

Recomandări

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, îi cere premierului Bolojan să prezinte soluții pentru ca tinerii să muncească în România

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

A încercat să mituiască cu 100 de euro o funcționară de primărie, ca să ”nu vadă” un debit de 15.000 de lei