Imunitatea, un scut miraculos al organismului

La scară microscopică, organismul nostru arată ca un câmp de bătălie. În fiecare secundă, el se luptă cu bacterii și virusuri. Totuși, nu suntem mereu bolnavi și asta datorită sistemului nostru imunitar, care ne protejează.
Armele organismul împotriva „invadatorilor” sunt foarte puternice și complexe. Nici cei mai de seamă oameni de știință din domeniul imunologiei nu au reușit să descifreze în întregime acest mecanism de apărare. Cert este că sistemul imunitar sau imun, cum îl numesc imunologii, nu este propriu doar omului.
Dar cine poate constitui o amenințare pentru organism? Pe de o parte există în mediu agenții patogeni, constituiți din virusuri, bacterii și fungi. Pe de altă parte există factori fizici, precum radiațiile sau factorii chimici, de la bioxid de carbon în exces și până la substanțe toxice, chiar unele medicamente. Cu alte cuvinte, orice antigen capabil să distrugă o celulă constituie o amenințare pentru sistemul imun. Dacă aceste substanțe sunt în cantități mici, sistemul imunitar poate face față atacului, dar există situații în care el este depășit. Așa se face că o simplă tăietură la deget se poate vindeca rapid și cu succes în cele mai multe cazuri, dar dacă sunt prea multe bacterii ce invadează rana, tăietura se va transforma într un panarițiu.
Principii de funcționare
O caracteristică foarte importantă a sistemului imunitar este că poate face o distincție între propriu (self) și străin (nonself). Structurile proprii, precum oasele, mușchii, țesuturile sunt acceptate de sistemul nostru imunitar, dar substanțele străine vor fi întotdeauna respinse. Particularitatea acestui întreg sistem este și aceea că el deține memorie, ceea ce înseamnă că odată creați anticorpii pentru un anumit antigen, acești anticorpi vor exista întotdeauna în organism și vor lupta cu antigenul. Organismul învață prin experiență: întâlnește un antigen, învață totul despre el, luptă împotriva lui, iar în următoarea confruntare își va aminti toate informațiile dobândite și va reuși să l învingă cu ușurință. Pe acest principiu se bazează și vaccinarea, care stimulează producția de anticorpi pentru un anumit antigen.
În structura acestui mecanism complex intră organe limfoide, celule și molecule. Organele limfoide sunt de două tipuri: primare și secundare. În cele primare, timusul și măduva osoasă, se formează celulele sistemului imunitar: limfocitele T (timus) și limfocitele B (măduva osoasă). Timusul este foarte mare la naștere și până la vârsta de aproximativ 14 ani, apoi involuează. Până la 14 ani, el produce o cantitate foarte mare de limfocite T și le depozitează în organele limfoide secundare, unde se multiplică. După această vârstă, el produce în continuare limfocite, dar în cantități foarte mici.
Organele limfoide secundare sunt splina, ganglionii limfatici, apendicele, amigdalele. Aici se depozitează și se înmulțesc limfocitele care au luat naștere în organele limfoide primare. „Niciodată contactul cu o substanță străină nu există la nivelul timusului și măduvei osoase, ci numai la nivelul organelor limfoide secundare”, ne-a spus dna dr. Carmen Manciuc, medic infecționist în cadrul Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Limfocitele B sunt celule care secretă molecule numite anticorpi sau imunoglobuline. Astfel, limfocitele – produse de măduva osoasă ajung în ganglioni și splină, unde se transformă în plasmocite. Iar plasmocitele sunt cele care secretă anticorpii. Există cinci clase de anticorpi sau imunoglobuline (Ig) în sânge: IgG, IgA, IgM, IgE și IgD. IgM sunt primele imunoglobuline secretate cînd organismul este invadat de un antigen. IgG se sintetizează după IgM și sunt singurele imunoglobuline care traversează placenta, asigurând astfel protecție fătului și nou născutului în primele luni de viață. IgA joacă un rol important în lupta împotriva bacteriilor în mucoase (în căile respiratorii, în tractul digestiv). IgE au un rol cheie în lupta împotriva paraziților și a stărilor alergice, fiind secretate atunci cînd organismul intră în contact cu un alergen. IgD intervin în maturarea limfocitelor.
Limfocitele T, produse de timus, au două roluri. O subcategorie de limfocite T sprijină producția de anticorpi a limfocitelor B. O alta categorie de limfocite T are rolul de a ucide prin contact direct, în lupta „corp la corp”, o celulă infectată.
O categorie foarte importantă de celule ale sistemului imunitar sunt celulele NK (prescurtare de la expresia în engleză „natural killer”, care se traduce prin „ucigaș natural”). Ele distrug orice tip de celulă străină și infectată, fără deosebire. Pe acest principiu, celulele „ucigașe” distrug și celulele tumorale considerate de organism ca fiind străine, din cauza transformării lor maligne. Celulele NK sunt produse în măduva osoasă, dar se găsesc și în organele limfoide secundare, precum și în sîngele periferic. Limfocitele T, anticorpii și celulele NK patrulează prin întreg organismul. În ce privește distribuția celulelor și moleculelor în organism, aceasta ține de nevoile organismului și de intensitatea factorilor agresivi din mediu.
Vârstele imunității
O parte a imunității este înnăscută, iar o alta dobândită. Cea înnăscută, moștenită de la părinți, nu mai poate fi influențată până la sfârșitul vieții. Dar imunitatea dobândită poate fi sprijinită și modelată, fie prin contactul cu un antigen, fie prin vaccinare. Maturizarea maximă a sistemului imunitar se produce între 2 și 4 ani. Aceasta este însă și vârsta la care copiii au contact cu cei mai mulți agenți patogeni, motiv pentru care dezvoltarea sistemului imun și formarea de anticorpi va continua pentru multă vreme.
Imunitatea scade odată cu înaintarea în vârstă. Așa cum fenomenul de îmbătrânire afectează sistemul cardiorespirator și celelalte organe, la fel se întâmplă și cu sistemul imun. Deși memoria imunologică devine mult mai bogată, organele limfoide se uzează pe măsura înaintării în vârstă.
Laptele matern și imunitatea
Primul pas spre dobândirea imunității nou născutului se face prin anticorpii din placenta mamei și din primul lapte supt de la mamă. De aceea, alăptarea în prima zi de viață poate fi numită și prima vaccinare a copilului.
Cu timpul, imunizarea copilului se realizează prin vaccinările obligatorii, dar și prin contactul cu diverși agenți infecțioși față de care capătă imunitate. O metoda importantă în formarea imunității celui mic este utilizarea corecta a factorilor de mediu: alimentația, aerul, apa, soarele. „Hrănirea copilului este bine să se facă numai la sân până la 6 luni, după care să se continue alăptarea până la 2 ani (conform recomandărilor OMS), în paralel cu introducerea alimentației diversificate. Prin laptele mamei, de calitate nutrițională foarte bună, copilul primește anticorpi, fiind ferit de orice infecție pe care mama a avut o. În afară de alimentația echilibrată, folosirea aerului, apei și soarelui este esențială pentru călirea organismului. Copilul trebuie obișnuit de mic într-o îmbrăcăminte adecvată temperaturii exterioare. Înfofolirea copilului mic în haine groase nu face decât rău. Este important ca micuțul să stea la aer curat atât cît se poate în sezonul rece și cu măsură în sezonul cald. Apa este, de asemenea, foarte utilă pentru creșterea rezistenței organismului la infecții. Baia zilnică este obligatorie, efectuată mai mult sub formă unei bălăceli cu apă călduță, folosindu se săpunul doar în locurile care se murdăresc frecvent. La sfârșitul băii, se recomandă un duș scurt cu apa mai rece decât cea folosită pentru baie. La sfârșitul băii, apă rece închide porii, provocând vasoconstricție – vasele de la suprafața pielii se contractă și, în felul acesta, permit mai puțin pierderea căldurii”, a declarat dr. Tamara Roșu, șeful Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Copii „Sf.Maria” din Iași.
Sursa: www.evenimentul.ro