Pufoaica de vara

Împușcături și bere Silva



Acum câteva zile, m-a mânat necuratul să revăd filmul „Salvați soldatul Ryan”. Deși producția poartă pe piept mai multe decorații decât un general sovietic, eu o găsesc de-o mediocritate jenantă. Dacă filmul ăsta merită cinci oscaruri, atunci înseamnă că pilele sînt universale, funcționând pe-ntregul globului, de la Hîrlău până la Hollywood.
Beneficiind de un scenariu de telenovelă, „Salvați soldatul Ryan” se recomandă, în principal, privitorilor de intestine răvășite, sânge pe pereți și creieri zburând precum pitpalacul în văzduh. Acest film înzorzonat de tinichele induce atâta violență, încât – când l-am văzut întâia oară, într-o sală de cinema – spectatorii de lângă mine aplaudau și râdeau fericiți, ori de câte ori lua foc vreun tanc german. Îmi pare rău s-o spun, dar aici se vede de la o poștă ranchiuna regizorului evreu Spielberg, care n-a priceput că soldatul neamț a fost, în război, la fel de nenorocit ca soldatul american sau rus.
Se va spune că marea calitate a acestui film este că readuce în minte ororile fruste ale războiului. Din păcate, cred că nu se reușește nici pe departe acest lucru. Urmărind pelicula, spectatorii din jurul meu ronțăiau detașați semințe și popcorn, iar unul mai însetat se muncea să golească o sticluță de bere Silva. Poate că am îmbătrânit eu, dar rămân la părerea că la filme de război nu se cade să mergi înarmat cu semințe, popcorn și bere Silva.
Cunosc o nemțoaică drăguță, pe nume Karina, stabilită de generații în România. Când am ieșit de la filmul „Salvați soldatul Ryan”, eram așa setos de sânge, că-mi venea s-o chem la telefon pe această Karina, pentru a o împușca în cap. În vreme ce gândeam aceste lucruri fioroase, doi îndrăgostiți, ieșiți și ei de la film, se mitraliau cu pupături. Între pupătura a șaptea și pupătura a opta, fata și-a întrebat iubitul:
– Ai remarcat, iepuraș, ce sexy era soldatul Ryan?
Ei, pardon, vă rog să mă scuzați. Se pare că filmul „Salvați soldatul Ryan” are totuși ceva valoare educativă.



Recomandări

Berea cu muguri de brad, salam cu pudră de hribi sau deserturi vegane pentru nevoi nutriționale speciale, premiate la FIA Food Fest 2025 de la USV