– Constantin R. (27 de ani) și Gheorghe S. (23 de ani), ambii din Mitocu Dragomirnei, au ajuns cu alice în brațe, cap, spate și picioare, după ce au fost împușcați de pădurar
– Cei doi, împreună cu alți amici, vroiau să-l atace pe pădurar, după ce acesta din urmă a oprit o căruță cu lemne la control
Au fost împușcați după ce au fost prinși la furat lemne și au încercat să-l atace pe pădurar. Polițiștii suceveni au stabilit împrejurările în care doi tineri din Mitocu Dragomirnei au ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, împușcați cu alice. Deși unul dintre cei doi se jura de mama focului că el e nevinovat și că pădurarul nu a mai fost mulțumit de suma de bani pe care o primea pentru a-i lăsa să fure din pădure, lucrurile stau cu totul altfel. În urmă cu două zile, în jurul orelor 11.30, pădurarul Mihai S. (21 de ani), din comuna Mitocu Dragomirnei, se afla în timpul serviciului pe raza Cantonului Silvic din localitate, fiind însoțit de alți doi săteni. La un moment dat, pădurarul a oprit pentru control pe drumul comunal un faeton încărcat cu material lemnos, în care se aflau Constantin R. (27 de ani), localnic, fără ocupație, și soția acestuia, Elena R. Nemulțumit că este controlat, Constantin R. a devenit agresiv, încercând să-l lovească cu toporul pe pădurar. În acel moment a intervenit unul dintre însoțitorii pădurarului și l-a deposedat pe căruțaș de topor. Văzând că este încolțit de pădurar și amicii săi, Constantin R. a abandonat căruța și a fugit în cătunul Moldoveni, situat la circa 200 de metri, revenind în scurt timp cu mai mulți indivizi. Pentru a evita o confruntare violentă, pădurarul a folosit arma de serviciu cu țevi de calibrul 12, trăgând două focuri de armă, unul în plan vertical, al doilea în direcția scandalagiilor. Doi dintre aceștia, Constantin R. și Gheorghe S. (23 de ani) s-au ales cu câteva alice în brațe, cap, spate și picioare, leziunile fiind însă minore, fără a necesita internarea. „În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, cercetările fiind continuate cu autorii în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.




