Licitație pentru credit

Împrumut de 50 de milioane de lei pentru două mari proiecte ale Primăriei Suceava



PUZ-ul parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa, din spatele Primăriei Suceava
PUZ-ul parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa, din spatele Primăriei Suceava

Municipalitatea suceveană vrea să împrumute 50 de milioane de lei pentru a avea cu ce finanța două mari proiecte de infrastructură – etapa finală a rutei alternative Suceava – Botoșani și parcarea supraterană de la baza dealului Tătărași.
Licitația pentru desemnarea băncii de la care se va lua creditul va avea loc pe 20 septembrie. Primarul Ion Lungu a precizat că banii vor fi împărțiți în mod egal între cele două mari investiții, câte 25 de milioane de lei de fiecare.
„Toate localitățile mari apelează la credite. Nu se poate face dezvoltare fără creditare”, a spus edilul municipiului Suceava.
Investiția de realizare a etapei a III-a a rutei alternative Suceava – Botoșani include și realizarea unui viaduct peste calea ferată, în lungime de 1.015 m, cu lățime de 11 metri pentru trafic auto și pietonal, a cărui valoare se ridică la 78.221.969,43 lei.
Tronsonul III va face legătura cu DN 29, cu cel puțin două variante de acces (ieșiri/intrări).
Cealaltă investiție care va primi finanțare din credit este cea a primei parcări supraterane etajate din oraș, de pe strada Ștefan Tomșa, pe locul ocupat în prezent de aproximativ 60 de garaje, care vor fi demolate.



Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Finalizarea proiectului „Extindere și dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”
Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Șoldan anunță încă un proiect de trei milioane de euro pentru dotarea Spitalului Județean Suceava cu aparatură performantă