Municipalitatea suceveană vrea să obțină un credit de 20 de milioane de lei, din care să achite partea de co-finanțare la proiectele cu finanțare europeană.
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, se află astăzi la București tocmai pentru a obține garanții guvernamentale pentru banii pe care urmează să-i împrumute primăria de la bănci.
“Deplasarea mea la București are ca scop tocmai angajării unui credit de 20 de milioane de lei, de la Fondul de Garantare a Creditelor.
Noi avem cinci proiecte prin programul Operațional Regional și proiectul de reabilitare a Cetății de Scaun, la care trebuie să asigurăm co-finanțarea, ceea ce ar însemna să contribuim cu aproximativ 30 de milioane de lei în doi-trei ani.
Avem un credit contractat de la Dexia Kommunal Credit, dar, din păcate, nu îl putem utiliza în totalitate. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu conducerea Dexia la Paris, anul trecut, am reușit să transformăm acest credit pe obligațiuni municipale în credit pe termen lung, dar nu am reușit să prelungesc termenul de angajare a creditului, care expiră pe 18 aprilie. Drept urmare, vreo șapte de milioane de lei din acel credit nu îi vom mai putea folosi”, a explicat Lungu.
Cum sistemul în baza căruia funcționează Fondul de Garantare a Creditelor este cel de “primul venit, primul servit”, edilul sucevean a spus că acum e momentul ca Primăria Suceava să beneficieze de această facilitate și să obțină un credit care să-i permită să asigure buna funcționare a proiectelor demarate.
“Este o mare presiune pe bugetul propriu al Primăriei Suceava, cu acest credit putem să reducem această presiune și să utilizăm fondurile existente pentru finanțarea celorlalte proiecte pe care le avem demarate”, a adăugat primarul Ion Lungu.
După obținerea acordului de principiu pentru împrumutul de 20 de milioane de lei, va fi necesară o decizie de Consiliu Local, în baza căreia să se organizeze și licitația pentru selectarea celei mai bune oferte din partea instituțiilor de creditare.