Fălticeni

Împrumut bancar pentru investiții la Spitalul Municipal și reabilitarea termică a 8 blocuri



Noul Spital Municipal Fălticeni
Noul Spital Municipal Fălticeni

Primăria Fălticeni face demersuri pentru un credit bancar de 29.955.933 de lei pentru finanțarea achiziției aparaturii medicale pentru Spitalul Municipal, extinderea Secției de pneumologie și reabilitarea termică a opt blocuri. Având în vedere faptul că lucrările de construcție a noului Spital Municipal Fălticeni sunt finalizate și pentru punerea în funcțiune mai este necesară doar aparatura medicală, pentru care este efectuată deja procedura de achiziție, s-a analizat posibilitatea de a se asigura finanțarea de la bugetul local. Pentru că necesarul este de 18.811.431 lei, sumă prea mare pentru a putea fi asigurată din surse proprii, deliberativul local a decis în unanimitate în după-amiaza zilei de luni, 29 iunie, că cea mai bună soluție este contractarea unui credit pe termen lung.
Valoarea totală a acordurilor cadru încheiate cu furnizorii de echipamente medicale pentru dotarea noului spital este de 23.868.684 lei cu TVA și include 9 loturi. Până acum au fost achitate echipamente și dispozitive medicale în valoare de 5.057.253 lei. În anul 2020, Ministerul Sănătății a alocat spitalului suma de 4.362.000 lei pentru achiziționarea de echipamente medicale, iar valoarea cofinanțării aferente de la buget local este de 568.650 lei. Din veniturile proprii ale spitalului s-a alocat suma de 110.103 lei, iar din donațiile primite a fost alocată suma de 16.500 lei, se arată în nota de fundamentare înaintată Consiliului Local și întocmită de administratorul public al municipiului Fălticeni, Silviu Rusu Haralambie.
„Valoarea totală este 5.057.253 lei, iar cu acești bani s-au comandat integral – lotul 5 – Stația centrală sterilizare, în valoare de 922.227 lei și lotul 7 – Paturi spital, în valoare de 2.587.536 lei și parțial din lotul 1 – Radiologie și imagistică medicală, aparatură în valoare de 1.547.490 lei”, precizează Silviu Rusu Haralambie.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a precizat: „Având în vedere faptul că lucrările de construire la obiectivul de investiție «Noul Spital Municipal Fălticeni» sunt finalizate, inclusiv lucrările de construcție a celor trei scări exterioare de evacuare impuse de ISU Suceava și achiziția și montajul dotărilor complementare actului medical, pentru a putea da în funcțiune noul spital este necesară găsirea surselor de finanțare pentru achiziționarea aparaturii medicale necesare.
S-au făcut toate demersurile necesare pentru obținerea de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, a finanțării necesare. Întrucât până la această dată nu s-a primit răspuns la solicitările noastre și nu există predictibilitate în ce privește primirea sumelor de la bugetul de stat, s-a analizat posibilitatea de a se asigura suma de 18.811.431 lei de la bugetul local, o sumă prea mare pentru a putea fi asigurată din surse proprii. Cea mai bună soluție este contractarea unui credit pe termen lung.
Consider ca darea în folosință a noii clădiri a Spitalului Municipal Fălticeni este o prioritate, iar achiziționarea dotărilor medicale va finaliza un demers de lungă durată. Noua clădire va deservi în condiții de confort sporit și la standarde actuale populația municipiului, dar și a localităților din zonă”.
Noul Spital Municipal Fălticeni are în structură 93 de saloane cu două și trei paturi/salon, cu grup sanitar propriu, prize de fluide medicale pentru fiecare pat, condiții medicale și hoteliere ideale pentru tratarea pacienților internați, o secție ATI cu 20 de paturi pentru pacienții internați cu forme grave, aparat radiologic mobil, computer tomograf, bloc operator cu șase săli de operație etc.
Primarul Cătălin Coman a precizat că 70% dintre persoanele care beneficiază de serviciile Spitalului Fălticeni sunt din comunele arondate municipiului și din orașele Dolhasca și Liteni.
Sistematizarea verticală și reabilitarea termică făcute cu banii din credit
Darea în folosință a noului spital face posibilă și necesară sistematizarea verticală a amplasamentului actual al spitalului, iar pentru a executa lucrările pe întregul amplasament este necesară suma de 3.544.657 lei.
În cadrul investițiilor în infrastructura de sănătate a municipiului Fălticeni, se înscrie și Extinderea Secției de Pneumologie a Spitalului Municipal. Secția funcționează ca o secție de izolare, imobilul fiind situat pe str. Caporal Diaconița. Pentru ca circuitul pacienților să se efectueze conform normelor, este necesară extinderea secției, investiție a cărei valoare estimată este de 2.599.845 lei.
„Colectivul care se ocupă de proiecte europene are în lucru cererea de finanțare pentru accesarea unei finanțări externe nerambursabile de la UE pentru reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale, respectiv a 8 blocuri de pe raza municipiului. Finanțarea proprie la acest tip de proiect este de 40% din valoarea estimată. Valoarea estimată este de 12.500.000 lei, cofinanțarea fiind de 5.000.000 lei, pe care propunem să o asiguram tot din credit. Însumând valorile estimate ale fiecărui obiectiv sus-menționat, necesarul de finanțat din credit va fi de 29.955.933 lei”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Contractarea finanțării rambursabile interne, în valoare de 29.955.933 lei, va fi făcută pe o durată maximă de 16 ani, din care 3 ani perioada de tragere și maxim 13 ani perioadă de rambursare.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților

Deputata AUR, Veronica Grosu, îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților
Deputata AUR, Veronica Grosu, îl invită pe Ilie Bolojan în Broșteni pentru a constata „prin propriile simțuri” nevoile reale ale sinistraților

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân”

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției,  diagnosticării și tratamentului cancerului de sân
Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei
Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338