Campania „Împreună pentru siguranța copiilor”, organizată de polițiștii suceveni, care se va desfășura pe parcursul a cinci zile, va demara luni, 1 aprilie, printr-o activitate de informare a elevilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Suceava. Școlarii vor fi puși în temă despre riscurile asociate plecării de la domiciliu. Polițiștii vor efectua acțiuni de căutare a minorilor dispăruți de acasă prin gări, autogări și zone izolate.
Marți, vor fi organizate activități în localitatea Ciocănești, care vor consta în organizarea de jocuri de rol cu elevii pe tema prevenirii violenței în mediul școlar. Tot marți elevii Școlii nr. 3 din Suceava vor vizita sediul IPJ.
Miercuri, va fi organizată o masă rotundă la Alexandria Librării – City Gallery, Shopping City, cu tema “Cartea te face om mare!”, constând în dezbateri, teatru-forum. La manifestare vor participa polițiști de proximitate, profesori și elevi ai Colegiului Tehnic Industrial nr. 1.
În aceeași zi va fi organizată o conferință internațională la sediul IPJ Suceava în cadrul proiectului european LATH (Learning at the Hearth). Vor participa polițiști, profesori, părinți și invitați din Marea Britanie, Spania, Germania, Lituania, Italia și Cipru. Tema de discuție va fi modul de relaționare între părinți și copii și posibilitățile de transmitere a adevăratelor valori sociale între generații.
Joi, IPJ Suceava și Agenția Națională Antidrog Suceava vor organiza un marș pe traseul Suceava Shopping City – Primăria Suceava, pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la violență și la condumul de droguri. De asemenea, joi, la City Gallery din incinta Shopping City va avea loc proiectarea filmului educativ „Cheia e la tine”, care promovează nonviolența.
Vineri, în ultima zi a campaniei, se va organiza la sediul IPJ Suceava o nouă ediție a evenimentului „Ziua Proților Deschise”, eveniment dedicat tinerilor din afara municipiului Suceava. Vor putea descoperi tainele meseriei de polițist elevii de liceu din cadrul colegiului din Liteni care și-au manifestat intenția de a urma Academia de Poliție sau Școlile de Agenți de poliție.