Parastasele trebuie să se îmbine cu Dumnezeiasca Liturghie și spre aceasta avem opiniile Sfinților Părinți ai Bisericii noastre, care ne învață că mare folos se oferă sufletelor, când pomenim numele lor în timpul Sfintei Liturghii.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pomenirea numelor în Sfânta Liturghie este din vreme Sfinților Apostoli. Sfântul Părinte ne oferă informații despre cât de veche este datina să se pomenească numele în cadrul Sfintei Liturghii.
Fericitul Augustin spune că avem obligația, dacă într-adevăr iubim pe frații noștri care au trecut la Domnul, să îi menționăm la Sfânta Liturghie. Acest fapt îl cunosc creștinii evlavioși; pentru aceasta oferă preotului pomelnicul cu numele celor vii și cu numele celor trecuți la Domnul, în cazul de față să fie pomeniți la Sfânta Proscomidie.
Este o mare cinste – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – ca numele tău să fie pomenit în timpul sfințirii cinstitelor Daruri. În acea clipă – merită să consemnăm – se vede rugăciunea și pentru cei adormiți și pentru cei vii. Și aceasta pentru că, atunci „când împăratul stă pe tronul său, atunci este ocazia pentru supușii care doresc ceva să-l roage, să se prezinte în fața sa”. Cine are deci această providență, are o mare șansă ca Dumnezeu să primească cererea sa.
Proscomidia – icoana Bisericii
Trebuie să cunoaștem de altfel, că înainte de Sfânta Liturghie preotul oficiază Dumnezeiasca Proscomidie. Oferirea sau proscomidia este pregătirea dinainte a cinstitelor Daruri care vor deveni Trupul și Sângele Domnului. Căci Trupul îl pregătește preotul din darurile de pâine primite înainte. În partea de sus a sfântului disc preotul așează în centrul partea numită agneț, care simbolizează pe Iisus Hristos.
La dreapta agnețului așează o altă mică părticică care simbolizează pe Maica Domnului și la stânga nouă mici părticele care simbolizează cele nouă cete ale Îngerilor. În fața acestora, preotul ia o prescură din cele oferite și pomenește numele celor vii, scoțând pentru fiecare nume o mică firimitură. Alături de acestea, pomenește numele celor trecuți la Domnul.
Așadar, pe Sfântul disc se formează două grămezi de firimituri, unde se găsesc sufletele celor vii și ale celor adormiți. La urmă preotul pune la mijloc o firimitură pentru sufletul său și o așează între cele două grămezi ca să fie mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Această imagine simbolizează întreaga Biserică.
Pe omul nepocăit și necredincios nu-l putem ajuta
Să cităm aici un mic fragment din cartea „Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, carte care are ca autor pe vrednicul de pomenire Pannayotis Trempelas.
„Pe pământ, Biserica oferă Dumnezeiasca Euharistie celor care cred cu tărie că marele câștig se dă pentru suflete când rugăciunea se rostește… A trece brusc de la starea de amărăciune la ștergerea păcatelor prin urmarea stării de pocăință, deși până la ultima suflare rămâi în păcat, este exclus”.
Așadar un om care a murit nepocăit și necredincios nu putem să-l ajutăm.
Mărturii creștine
Săpăturile arheologice au descoperit morminte creștine primare în care se găsesc anumite cuvinte scrise pe inscripțiile funerare, precum „bucurați-vă trecătorilor și faceți o binecuvântare pentru acesta”. O altă inscripție „ca Dumnezeul Atotțiitorul, să pomenească pe adormitul robul Său și să-l odihnească…”, într-o alta scrie: „pentru mântuirea și amintirea lor”.
În concluzie, vom spune că parastasele aduc foloase celor adormiți ai noștri. Le oferim o slujbă duhovnicească. „Nu te îndoi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, căci cel adormit va lua ceva bun din rugăciunile pe care le faci tu”. Și din nou, Sfântul Simeon Noul Teolog repetă cât de mare este valoarea pe care o au aceste rugăciuni în cadrul Sfintei Liturghii.
(traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade, H meta thanaton zoi, ediția a șaptea, Ed. Hrisopigi, 2007, pp. 176-179. Menționăm că ideile pasajelor aparțin traducătorului)
