Împreună cu mamele la grădiniță

Luni, 7 martie 2016, la Grădinița cu Program Normal din localitatea Păltinoasa Ziua mamei a fost sărbătorită într-un mod inedit, realizându-se o activitate comună: mame, preșcolari și educatoare. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului educațional „Educăm împreună”, coordonat de doamna educatoare Angela Iuliana Carpiuc.
Într-un climat ambiental adecvat, cu zâmbete și voie bună, preșcolarii grupei mari au muncit alături de mame la prepararea unor delicatese culinare deosebite. Sala de grupă a devenit un adevărat „laborator culinar” unde „bucătarii și patisierii” îndrumați și ajutați de ființa cea mai iubită – mama, cât și de educatoare, au reușit să prepare o paletă variată de produse apetisante.
Cu fețele îmbujorate și mulțumiți de munca lor, au servit cu poftă din produsele preparate.
Activitatea s-a încheiat cu un frumos spectacol cuprinzând poezii, cântece și dansuri dedicate zilei de 8 Martie.
Este de apreciat și contribuția celor mai mici preșcolari, conduși de doamna educatoare Rodica Catargiu, la realizarea temei proiectului.
Felicitări copiilor, mamelor și educatoarelor!

Recomandări

„Mama”, un eveniment care a adus împreună sensibilitatea artistică și emoția autentică, la Galeria de artă Zamca

Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Primăvara prinde viață prin „Atelierul de mărțișoare”, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni