„Impresie întristătoare”



„Impresie întristătoare”
„Impresie întristătoare”

„Impresie întristătoare”
Eșind pe calea cea îngustă, se deschide deodată o privelisce întinsă peste o coastă de munte care produce însă, în loc de veselie, o impresie întristătoare. Era o pădure cădută sub securea omenească. Leșurile arborilor morți și desgoliți de ramurile lor erau trântite în toate părțile, unii întinși lângă ceilalți, alții căduți peste frații lor, cărora părea că le dăduse ultima îmbrățișare. Așa trebue să zacă morții pe un câmp de răsboiu. Mai înainte, lăuntrul muntelui era ferit de asemenea pustiiri. Cu progresul civilisației securea distrugătoare se urcă tot mai sus către inima lor…”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 5, Suceava, 15 Iuli 1887.
„Camarazii”
În vederea votării de către Senat a proiectului de lege pentru acordarea reducerii pe CFR, este nevoie de a se cunoaște numărul exact al ofițerilor de rezervă de la noi, cari au luat parte la războiul cel mare. În consecință, rugăm camarazii care sunt proveniți din activitate, dar care au luat parte la războiul cel mare, ca să trimită cât mai urgent, în tot cazul până la 10 Iulie 1935, datele lor personale”.
„Suceava”, Anul I, nr. 19, 7 iulie 1935.
„Un nou sortiment de hîrtie”
La Combinatul din Suceava a început să se producă un nou sortiment de hârtie – hîrtie extensibilă. Prin caracteristicile de care dispune, ea conferă sacilor o mai mare rezistență la șocuri, contribuind totodată la reducerea consumului și a prețului de cost. Produsă pentru prima dată în țară, hîrtia extensibilă va înlocui pe cea folosită pînă acum la fabricarea sacilor de ambalaj. Tot aici a fost pus în aplicare procedeul de fabricare a hîrtiei anticorozive și a hîrtiei parafinate, sortimente cu largi utilizări comerciale, solicitate pe piața internă și externă”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6717, Suceava, Duminică 20 iulie 1969.



Recomandări