Ședință

Impozitele pe care le vor plăti fălticenenii în 2023, dezbătute de Consiliul Local

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

În ședința de joi, 28 aprilie, consilierii locali fălticeneni vor dezbate un proiect de hotărâre ce vizează stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023.
Propunerea executivului este de a menține același nivel al impozitelor și taxelor ca cel din acest an, însă există totuși o majorare, respectiv ajustarea cu rata inflației.
Prof. Gheorghe-Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, a precizat: „Conform art. 491, alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la 30 aprilie ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Sumele indexate conform alin. 1 menționat anterior se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local și se aplică în anul fiscal următor. La sfârșitul anului 2022 se va iniția un nou proiect de hotărâre prin care se vor stabili impozitele si taxele locale pentru anul fiscal 2023, urmând ca la stabilirea cuantumului acestora să se țină cont de aceasta indexare”.
Pentru anul fiscal 2023, impozitele și taxele locale datorate de contribuabili persoane fizice și juridice se indexează cu 5,05% față de impozitele și taxele locale datorate de contribuabili persoane fizice și juridice pentru anul fiscal 2022, așa cum au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 204/26.11.2021

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat