Vicepreședintele Organizației Județene a PSD Suceava, Ovidiu Donțu, a anunțat că reprezentanții acestui partid din Consiliul Local Suceava vor propune ca persoanele afectate de lucrările termoficare din municipiul reședință de județ să beneficieze de reduceri la taxele și impozitele locale.
Donțu a spus că de aceste reduceri ar trebui să beneficieze atât sucevenii din zonele în care au fost realizate lucrările de termoficare, cât și cei care „sunt obligați să suporte această situație din municipiul Suceava”.
Pe de altă parte, Ovidiu Donțu, a criticat conducerea Primăriei Suceava pentru faptul că nu s-a implicat în urgentarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de termoficare. El a arătat că și în momentul de față, 15 scări de bloc din Suceava nu au apă caldă.
„Îi solicităm primarului Ion Lungu să-și asume răspunderea pentru această situație. Și pentru ca dezastrul să fie complet, există riscul ca o parte dintre cetățenii municipiului Suceava să petreacă sărbătorile de iarnă fără apă caldă. Și din acest motiv protestăm public față de această situație”, a declarat vicepreședintele PSD Suceava.
În același timp, Ovidiu Donțu a mai spus că în perioada imediat următoare, PSD Suceava va face publică o listă cu zece motive pentru care Ion Lungu nu va mai putea ocupa un nou mandat de primar al Sucevei, aici regăsindu-se starea drumurilor, modul de realizare a lucrărilor de termoficare, dar și birocrația din primărie.
– Lungu: „Domnul Donțu face doar declarații politicianiste”
În replică la afirmațiile lui Ovidiu Donțu, primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a solicitat acestuia să prezinte o situație concretă cu scările de bloc care nu beneficiază de apă caldă.
„Ceea ce spune domnul Donțu sunt doar declarații politicianiste. Din informațiile pe care eu le am, toate scările de bloc din Suceava au apă caldă. Cât despre dorința dumnealui de a reduce taxele și impozitele, consider că este o aberație, iar el își face campanie electorală. Și asta pentru că ceea ce vrea el nu există în codul fiscal. Și oricum, vreau să spun că cei care au de câștigat în urma acestor lucrări sunt sucevenii”, a declarat Lungu.






