Împotriva depresiei de sărbători



E imposibil să fii trăitor inteligent și sensibil în România și să nu ai, măcar din când în când, depresii. Mai ales la început de an, după ce sărbătorile au trecut și toată țara pune zăvorul pe ușă. Din cauza gerului și a căderilor de zăpadă, mulți dintre noi se uită cu drag la cureaua pantalonilor sau la cordonul de la capotul nevestei și calculează mintal dacă o să țină ca ștreang.
Privești în jur și totu-i alb. Un alb nu luminos, ci un alb întunecat. Școlile sunt închise, magazinul din colț e închis, primăria e închisă, viitorul – mai ales el – este închis cu șapte lacăte. Doar în pușcării – care și ele sunt închise -, deținuții se strâng unul în altul până se întrepătrund, ca să-și încălzească trupurile și mințile împietrite.
Greu e de luptat cu stările depresive. Dacă aș fi cercetător în psihiatrie, aș numi sindromul ăsta depresiv „romena luminosa”. Ceva de genul ăsta. În traducere liberă, „depresia românilor luminați”.
M-a luat și pe mine o tristețe iremediabilă, mai cu seamă că m-am întors ieri dintr-o vacanță ceva mai lungă. Nu știu cum sunteți dumneavoastră, dar eu când revin din străinătate și văd câtă bunăvoință e acolo, și câtă normalitate, și câtă civilizație, comparativ cu grosolănia de la noi, se prăvale cerul peste mine.
Până la urmă, găsesc tratament tot acolo unde am mai găsit și altădată. Nu la cabinetul medical, care e și el zăvorât, ci la cabinetul literar. În bibliotecă. De data asta, am descoperit o carte minunată. Psihoterapie curată: „Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin”, de Vladimir Voinovici. Publicată la Editura „Paralela 45”. O găsiți pe site-urile astea, care se ocupă cu vânzarea pe net. Merită. Deși nu credeam că este posibil, soldatul Cionkin e mult mai simpatic decât înaintașul său, Svejk.
Ah, câtă șampanie servită la pagină! Dacă nu am murit de râs, înseamnă că o să am viață lungă.



Recomandări