Previziuni

Importurile de lapte se vor dubla anul viitor, la 200 mil. euro, spun producătorii

Importurile de lapte se vor dubla anul viitor, atât cantitativ cât și valoric, și vor ajunge la 200 milioane euro, față de nivelul de 100 milioane euro estimat pentru 2006, a declarat, ieri, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui, Valeriu Steriu.
„Piața produselor lactate este estimată în acest an la 800 milioane euro, din care 700 milioane reprezintă producția internă și 100 milioane euro importuri. Anul viitor, piața se va apropia de un miliard de euro, valoarea importurilor dublându-se, iar cea a producției interne crescând cu circa 100 milioane euro”, a afirmat Steriu.
El a precizat că și exporturile de lapte vor crește anul viitor.
„În statele din Europa de Vest, consumatorii își fac cumpărăturile, în proporție de 70-80%, din marile lanțuri de retail, unde pentru producătorii români va fi dificil să pătrundă, întrucât taxele de raft sunt mult mai mari”, a precizat Steriu, care ocupă și funcția de vicepreședinte al LaDorna.
Potrivit acestuia, circa 80% dintre producătorii de lapte din România sunt agricultori care dețin una sau două vaci, iar în cel mai bun caz jumătate dintre aceștia vor reuși să se alinieze la normele europene.

Recomandări

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității