Conducerea PD-L a anunțat cu surle și trâmbițe o campanie de strângere de semnături pentru instituirea Parlamentului unicameral. Înfățișată și gâdilată de Emil Boc, monumentală întruchipare a ridicolului în România ultimului secol, inițiativa se vrea, indiscutabil, o găselniță electorală. Instituirea sistemului unicameral presupune modificarea Constituției. Un astfel de proces implică dificultăți mult mai mari decât cele sugerate de o campanie de strângere de semnături. Cum ar fi, de exemplu, organizarea unui Referendum riscant. În plus, modificarea Constituției are o cale mult mai simplă decât strângerea de semnături: majoritatea de după scrutin își impune voința în Parlament.
Dacă partidul prezidențial ar ține cu adevărat la modificarea sistemului nostru parlamentar, nimic nu-l oprește să aștepte scrutinul din 30 noiembrie 2008, să-l câștige cu peste 50% din voturi și, beneficiind de o asemenea majoritate, să impună schimbarea Constituției.
Nu vom spune însă că inițiativa PD-L e o prostie din punct de vedere constituțional. Vom spune că e o prostie din punct de vedere electoral. Strategii formațiunii s-au gândit că strângerea de semnături poate fi un bun pretext de a face nițeluș campanie. Intră omul în cortul de la colțul străzii, confundându-l cu un butic de ace și mosorele, și activistul PD-L, punându-l să semneze, îi spune cum va fi împânzită România lui 2050 cu autostrăzi dacă partidul prezidențial va câștiga scrutinul. Un astfel de calcul trădează o butucănoasă neînțelegere a țării de dincolo de Chitila. Astfel de campanii în chestiuni de politică generală n-au nici o legătură cu viața de fiecare zi, singura care contează pentru alegătorul român din 2008.
Așa cum au dovedit în chip zdrobitor alegerile locale din acest an, electoratul nostru nu mai e sensibil la problemele ținând de generalitate. În 1992, 1996, poate și în 2000, o parte a electoratului a fost atent la angajamente cum ar fi: lupta împotriva corupției, anticomunismul, democratizarea țării.
Între timp s-au petrecut însă două fapte care au impus electoratului un pragmatism definitoriu:
1) O anume lehamite față de clasa politică.
Drept urmare, partidele sunt privite acum din perspectiva a ceea ce oferă ele imediat pentru îmbunătățirea vieții.
2) Conștiința că din punctul de vedere al politicului nu se mai poate întâmpla nimic grav.
România e membră a NATO și a Uniunii Europene.
Supravegheată atent de aceste două organisme, țara noastră nu are cum derapa de la standardele de democrație și ordine de drept.
În consecință, cetățeanul român, liniștit în ce privește mersul societății, s-a concentrat pe chestiuni ținând de viața cotidiană.
Această tendință s-a văzut la alegerile din 2004.
Deși acuzat de corupție, de dictatură, PSD a câștigat alegerile datorită măsurilor luate pentru îmbunătățirea vieții cotidiane.
Adâncită la localele din 2008, această tendință se va confirma la scrutinul pentru parlamentare 2008.
Cu atât mai importante vor fi angajamentele ținând de mărunțișurile vieții cu cât uninominalul va confrunta candidații cu exigențe ținând de problemele câtorva localități.
Astfel că PD-L-iștii aruncă bani în vânt. Ceea ce ar fi un păcat. Chiar dacă nu sunt banii lor.
