Ortodoxia este „calea cea strâmtă care duce la mântuire”, însă este foarte important de știut că pe această cale creștinul nu poate să meargă singur. Cel care îl însoțește și îl îndrumă este preotul duhovnic. Mântuitorul Hristos a instituit această Taină, a duhovniciei, înainte de Patima Sa când a suflat peste ucenici zicându-le: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (In. 20, 22-23). Iată, deci, importanța pe care o are duhovnicul în viața creștinilor: el este cel ce mijlocește pentru iertarea păcatelor celor încredințați lui; tot el este cel care face cunoscută fiului duhovnicesc voia Lui Dumnezeu.
Dacă în viața trupească părinții sunt cei care îi nasc pe fii, în viața duhovnicească fiii își aleg părinții. Sfântul Ioan Scărarul ne învață că este foarte important să cercetăm mai mulți duhovnici înainte de a ne încredința unuia „pentru ca nu cumva să încurcăm călătorul cu corăbierul sau bolnavul cu medicul”. După ce însă ne încredințăm unui îndrumător trebuie să ne supunem acestuia, ascultându-l fără cârteală și trecând cu vederea eventualele lui lipsuri firești. Părintele Rafail Noica, „nepot duhovnicesc” al Sfântului Siluan și fiu spiritual al părintelui Sofronie Saharov, sfătuiește pe credincioși să meargă la duhovnic ca la scaunul de judecată și să primească cuvântul părintelui ca de la Hristos. De asemenea, părintele Noica evidențiază și importanța rugăciunii înainte de Taina Spovedaniei. Rugăciunea trebuie făcută atât de duhovnic, cât și de „fiu”, ambii cerând să primească voia lui Dumnezeu. Este important de subliniat faptul că, pentru preot, această lucrare presupune o mare responsabilitate harică. Vorbind despre acest lucru, avva Iosif isihastul, duhovnic cu viață aleasă, zicea: „Pentru fiecare suflet pe care îl ia în primire, duhovnicul se înfășoară cu un lanț greu împrejurul gâtului său și are nevoie de multă rugăciune pentru a-și ușura greutatea”. Din partea ucenicului, adică a fiului duhovnicesc, se cere supunere față de „părintele” său. Această supunere este ceea ce numește Ortodoxia ascultare. Credinciosul se roagă pentru ca Dumnezeu să-l lumineze pe duhovnic așa încât acesta să exprime voia Sa. Iată, deci, că rugăciunea trebuie să fie reciprocă în relația duhovnic-ucenic. Legătura dintre cei doi este veșnică și întărită de virtutea dragostei. Sfinții Părinți ne învață că înaintea scaunului de judecată al Mântuitorului ne vom înfățișa împreună cu duhovnicul. Cuviosul Paisie Aghioritul zice: „La spovedanie este judecat de Dumnezeu și cel ce se spovedește și duhovnicul, unul pentru cele pe care le spovedește, iar celălalt pentru cele pe care le hotărăște”.
(Bogdan Nicușor MARIN, Ziarul Lumina)
