Cu puțin înainte de ora 7, clopotele bisericii de peste drum au început să bată a sărbătoare. Apoi toaca de lemn a dat și ea glas peste căușul văii – sunet subțire, înmuiat de acustica înfundată a scândurii care dăinuie din vremea străbunicilor mei. Pe șosea nu se vede țipenie de om. Doar țârcovnicul, bănuit în chilia înaltă a clopotniței, dă semn matinal că și la Sângeru a venit 8 septembrie, an de an ziua de Sfânta Maria Mică.
Născătoarea de Dumnezeu, pentru noi creștinii, fie practicanți, fie închinători ocazionali, rămâne cea mai prețuită și omagiată femeie a cerului, prin rugăciune, prin pioșenie. Maica Domnului, fie ea Mare, adulată în 15 august, fie Mică, pomenită în toate bisericile azi, e pentru suferinzi, pentru femeile care se confesează prin rugăciune Ei, Dumnezeul accesibil și adevărat în fața căruia își deschid sufletul. Maica, prin mulțimea rugilor pe care le primește de la muritori, își surclasează adesea Fiul și, nu o dată, pe Atotputernicul. Maica Domnului, pe care în Catedrala San Pietro, din inima Vaticanului, o găsim în marmoră, cu pruncul în brațe, ținându-l ușor, cu duioșie, chiar dacă cel dat jos de pe cruce avea atunci 33 de ani și părea mai vârstnic ca propria-i mamă. Așa a închipuit scena Michelangelo, sculptorul de geniu care, pe lângă Pieta și David, ambele decupate cu dalta din tăria stâncii, a pictat nemuritoarea Capelă Sixtină.
Oricum, pentru creștinii adevărați și nu pârâți (la Costești sunt unii care azi fac petreceri gălăgioase stropite din belșug cu alcool și sunet de manele și care mai mereu se sfârșesc cu încăierări) în ziua de azi nu mai e loc de omagiat altă femeie. Născătoarea Fiului lui Dumnezeu și Fiului Omului e unicul personaj ceresc sau lumesc îngăduit azi în rugăciune și slăvire. Ei bine, după vizita mea matinală la orătăniile curții, prilej cu care am vorbit cu porumbeii, m-am lăsat admonestat de bibilici și am primit cererea repetată a rațelor care doreau mai multă apă în jgheab, m-am întors în casă și, cu un nesăbuit gest intrat în reflex, am pornit televizorul. Ei bine (vorba vine, așa că doar bine nu e), prima știre venită de la oraș e că azi, la Târgoviște, cândva capitală a Țării Românești, cetate de scaun, municipiu cu ștaif, o cucoană politică va fi unsă cetățean de onoare.
De ce azi și nu ieri sau mâine? De ce să mânjești ziua de Sfânta Maria Mică sfințind-o pe politiciana Udrea cu un titlu inutil și nemeritat? Respectiva nu e din Târgoviște, ci din Buzău, și în afară de o prietenie politică și de afaceri cu mai marele pedelist al județului, unul Popescu, dacă nu încurc eu numele, nimic n-o recomandă pentru un asemenea titlu. Mi s-a întâmplat și mie să fiu așezat între cetățenii de onoare ai municipiului Ploiești, reședința județului în care m-am născut. N-am fost de acord și doar insistența junelui Mircea Ionescu Quintus, de care mă leagă fire sufletești numeroase, m-a determinat să accept. N-am făcut nimic pentru Ploiești, ziceam eu, ce atâta tevatură? Ai făcut, zicea și primarul Calotă, evocând cărțile mele și implicarea în diverse activități scriitoricești și civice. Mă rog. Să presupunem că doamna Udrea a făcut incredibile minuni pentru Târgoviște. Să zicem că ea, prin bănetul de care dispune, a făcut cotă grasă pentru reședința județului Dâmbovița. E, care va să zică, taman bună de uns cetățean de onoare.
Dar de ce azi, când, chiar și pentru grasul ăla de conduce județul, singura femeie care merită omagiată, slăvită, așezată în rugăciuni, într-o zi sorocită de credința noastră strămoșească, e Maica Domnului? Cum să scoți lumea de la biserică, să rânduiești în strana primăriei consilierii, să pui covoare de întâmpinare ca la Ierusalim pentru a o cinsti pe doamna Udrea, ministru peste banii țării? Nu vi se pare o impietate? Era un capăt de lume dacă învestirea cu pricina se petrecea în altă zi? Femeia în cauză mai e cetățean de onoare în vreo zece comune și tot atâtea orașe, e întâmpinată pretutindeni – cu excepția momentelor când printre gardieni mai scapă câte un nevolnic din popor care se trezește huiduind – cu pupături de mâini, pâine și sare, lăutari și ode. Nu-i o noutate. Nouă e doar obrăznicia politică de a încăleca o sărbătoare creștină dedicate Mariei din cer. Iartă-i, Sfântă Fecioară, pentru că, amețiți de bani și putere, nu mai știu ce fac.
