Dacă despre împiedicați ați citit ieri, astăzi a venit rândul înfumuraților, deci al steliștilor. Cum peștele de la cap se-mpute, disprețul vine de la vârful echipei Steaua. Stoica ține cu tot dinadinsul să păstreze doza de infatuare, chiar dacă șeful ăl mare e momentan la fereală. L-ați văzut cum se bucura la autogolul ăla? Transfigurat, de parcă meritul ar fi fost și al lui! Până și numitul Mache a avut o reacție mai naturală, și-a astupat gura cu mâna, ca babele de la țară când au văzut prima dată blugi rupți. Unii jucători steliști au căpătat și ei accente de ego supradimensionat. Chiricheș nu mai joacă decât pentru impresari, ține de minge mai mult și decât Cristea! Câteva vorbe și despre „prinț”. În ciuda a ceea ce spunea resentimentarul Dinu despre el în studio, Cristea nu greșește, leagă jocul, dar nu îl luminează. L-am urmărit și la Standard, atât cât a jucat, și s-a situat tot pe același palier, părerea mea fiind că și-a pierdut capacitatea de a fi decisiv. Revenind la jocul ostentativ superior al steliștilor, unii nu se puteau abține să încerce „cracii” adversarilor, de când nu mai are concurent pe post Adi Popa abuzează de rezolvări individuale, iar Nikolic își bate joc până și de el (sau în primul rând de el)! Doar Bourceanu mi s-a părut echilibrat, stăpân pe acțiunile sale, deși putea să reacționeze sfidător la provocările unor peluzări dinamoviști. Una peste alta, scorul dintre împiedicați și îngâmfați a fost 1-2, dar, vă întreb, cine era de râs dacă pe final intra cine știe cum golul egalizator, prea-modeștii sau prea-superiorii?
Din păcate, dar tipic, complexul de superioritate se transferă și la suporteri. M-a dezgustat profund gestul steliștilor care i-au luat în bășcălie ieftină pe rapidiștii care fac greva foamei pentru a scăpa fotbalul românesc de căpușele numite Sandu și Dragomir. Noroc că am prin preajmă și steliști care nu și-au pierdut uzul rațiunii, cu care se poate discuta. Sper să nu fie o minoritate.
