Împiedicații și îngâmfații (I)



Încep cu împiedicații, că au jucat acasă! Rar mi-a fost dat să văd asemenea exemplare care, poate, își iubesc meseria, dar habar n-au de ea. Dinamoviștii au avut șansa să-l transfere pe Dragoș Grigore, deci să ia bani pe el – ceva de neimaginat! – apoi au făcut greșeala de a-l primi înapoi când a căzut înțelegerea, cu toate că ar fi trebuit să plătească ei, numai să scape de el. Din toată apărarea dinamovistă, l-aș tolera tocmai pe nefericitul Fai, cel care și-a băgat mingea în poartă, pentru că un portar cu neuroni ar fi rămas în zona careului mic, de unde ar fi cules mingea aia ca pe o păpădie. În schimb, la mijloc, aș găsi oricând la minifotbal niște băieți mai talentați. Până și salariile alea de 2.000 de euro lunar mi se par generoase pentru ce au arătat semifotbaliștii ăștia. „Căpitanul” Matei a fost de neprivit, în timp ce Curtean ar fi avut succes maxim la casting pentru omul invizibil. Singurul capabil să țină cât de cât de minge a fost atacantul Thomas, după care a intrat o pălugă, N’Daw, care își juca destul de bine rolul când erau aruncate mingi pe el, dar asta e tactică de echipă mică, după modelul patentat de Brăila lui Brătianu. Cât despre numitul Balint, cel care, dragă Doamne!, a obținut un penalty contra Vasluiului, vorbește mai bine statistica: 0 goluri la Dinamo B! Ba unul dintre comentatori a frizat ridicolul spunând despre el că ar avea viteză… Nu, tancurile nu excelează la acest capitol!
Imaginea dezolantă lăsată de Dinamo a fost salvată de faza golului, reușită de Rotariu, cu acea primă reluare cu călcâiul, urmată de reacția demnă de un jucător cu personalitate. Pe chipul său se putea citi o bucurie copilărească, deloc puțin lucru, pentru că mulți fotbaliști celebrează golurile cu un anume cuvânt în gură… Ziua maro a dinamoviștilor s-a încheiat cu criza antrenorului Mulțescu, care s-a declarat gata să renunțe, de parcă nu știa că s-a înhămat la munca de jos, de jos de tot. Din păcate pentru el, când curgea lapte și miere erau alții în capul listei A1. Lui nu degeaba i se spune antrenorul SMURD… Despre îngâmfați, mâine.