Țara privată merge bine. Investițiile străine continuă să vină, și dacă acceptăm să lucrăm la aceleași salarii ca până acum, vor veni și mai departe. Oamenii continuă să găsească de lucru în Europa, și să își cheltuiască banii la mall-urile de acasă. Anii buni din urmă își spun cuvântul și avem circa jumătate din români mulțumiți de nivelul lor de trai, mai mulți decât au fost toată tranziția. Și numărul lor e în creștere.
Țara publică merge prost însă. Chiar pentru cine nu locuiește în sectorul unu al capitalei, războiul gunoaielor dintre primării a arătat elocvent unde a murit Alianța DA și cine a asasinat-o. Dacă s-a ajuns să ne luptăm în gunoaie și să lăsăm centrul capitalei să sufere doar pentru chestiuni de orgoliu de partid, ne-am consumat timpul de guvernare. Acasă, și să vină alții mai responsabili! Că așa nu mai merge. Nu avem o schiță realistă de buget, dar mai marii politici se înghesuie la mănăstirea Secu la o sanctificare care s-ar putea petrece și fără ei. Că președinții și primii miniștri nu au atribuții în materie de sanctificări, ci în cu totul altă parte. Sanctificarea mai e și la Secu, fieful părintelui Cleopa, al cărui manual de exorcizare l-a dus drept în pușcărie pe amărâtul de popă de la Tanacu, care nu a vrut decât să aplice ce i se părea literă de evanghelie, și s-a trezit cu un cadavru și o condamnare. Iaca așa, între mondenități și fapte diverse se profilează o politică de Lumea a Treia la o țară care se străduiește să devină europeană.
Care e alternativa, însă? Vezi cu ochiul liber ineficiența din țara publică și enorma risipă de resurse și de timp, dacă șofezi puțin pe șoselele patriei. Ați trecut recent prin Sibiu, capitala noastră culturală europeană? Sunteți norocoși dacă ați putut ajunge acolo și dacă ați scăpat nevătămat de pe centura orașului. Deși s-au concentrat acolo atâtea resurse, Sibiul arată ca și cum s-ar pregăti să fie capitală culturală peste zece ani, nu în acest an, care deja s-a cam terminat turistic, după ce foarte puțini străini au ajuns pe acolo. Mai multe primării au rămas fără bani de salarii, după ce ne-am lăudat anul trecut cu marele nostru pachet de descentralizare. Descentralizare cu picioarele, acesta e numele ei, că altfel e greu de înțeles de ce, atunci când ai mai mulți bani ca oricând ești atât de stângaci în a-i cheltui. Peste toate, arta noastră pare să rămână aceea a schimbărilor puține în realitate, dar numeroase pe hârtie: cad pe capul nostru noi legi din toate direcțiile, care schimbă nu legi ceaușiste, ci legi de acum câțiva ani, care au fost și ele, la vremea lor, lăudate ca și acestea, ca mari progrese menite să schimbe radical fața realității dintr-un domeniu. Frenezie legislativă și blocaj de implementare. Cam așa arătăm.
Vestea bună e însă că ne așteaptă o moțiune de cenzură din care guvernul ar putea pica. Dar vestea rea este că aceasta nu va aduce mari noutăți nici dacă trece, pentru că nu s-a lucrat cu bună credință la construirea unei alternative politice. Și cum s-ar putea? Dacă două partide apropiate ideologic, ca liberalii și democrații, au fost atât de sectari și lacomi că au ajuns să se certe de la gunoaie, cum ar putea o altă combinație, și mai laxă ca program, de exemplu PSD-PNL, sau PSD-PD, să aducă vreo schimbare în bine? Căderea guvernului liberal ar însemna doar că nu vor mai avea doar liberalii monopolul la tot felul de șmecherii, ceea ce în principiu e un lucru bun. Preferăm pluralismul de orice fel monopolurilor. Dar am prefera un pluralism care să nu fie o împărțire a pieței între bande, un pluralism în care partenerii să se controleze între ei, nu să se blocheze sau să se trișeze între ei. Care sunt șansele noastre de a căpăta un guvern nu doar format din alți oameni, dar care să funcționeze altfel decât ultimele două guverne prezidate de Călin Popescu Tăriceanu?
Dacă alegerile anticipate nu sunt acceptate, și dacă partidele nu vor decât un guvern politic, aceste șanse sunt nule. Intrăm într-un an de feroce campanie electorală, în care cine e la putere va cheltui aberant doar ca să fie ales sau reales. Dacă nu putem ține alegeri acum, ceea ce ar fi preferabil, măcar să cădem de acord pe un guvern de tehnocrați cu un program minimal. Apelul PSD să se ajungă la înțelegere pe un program are sens, dar numai dacă înțeleg și ei că acest program nu poate fi decât unul de bază, care să țină țara în mers un an, până la viitoarele alegeri generale și să aibă o abordare austeră a cheltuielilor publice. Un an auster, cu puține legi noi, și puține cheltuieli noi, asta e ceea ce ne trebuie, în timp ce partidele își schimbă legea electorală și poate negociază niște alianțe mai substanțiale ca data trecută. Altfel nu vom face decât să continuăm ciclul iresponsabilității actuale, când avem un buget pe care orice partid are dreptul să-l cheltuiască, dar nimeni nu are obligația să îl umple.
