Împărtășirea credincioșilor – între tradiție și inovație

Pentru fiecare credincios creștin ortodox, împărtășirea cu dumnezeieștile Taine este prilej de negrăită bucurie. Prin Sfânta Împărtășanie se realizează comuniunea plenară cu Hristos. El pătrunde întreaga ființă a celui ce se împărtășește, pătrunde adâncurile lui. Cel îmbrăcat în Hristos prin Sfântul Botez, „înnoit după chipul Ziditorului”, poartă acum pe Ziditorul său, pe Cel ce ține toate. Fiul Omului, Care nu are unde să-Și plece capul, Își află sălaș în cei ce „cu credință, cu evlavie și cu frică” Îl primesc prin Sfânta Împărtășanie.
Hrană pentru viața veșnică
Primirea unui dar atât de mare cere din partea credinciosului o pregătire deosebită, pregătire ce se realizează prin mărturisirea păcatelor, post și rugăciune la care se adaugă alte osteneli duhovnicești menite să instaureze pacea și armonia în inima celui ce vrea să se împărtășească. El trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine.
Este semnificativa în acest sens atenționarea pe care o aflăm înaintea rugăciunilor pentru Sfânta Împărtășanie:
„Trupul Stăpânului vrând să-l primești spre hrană,
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,
Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Și așa îndrăznește de ia hrană sfântă”.
Nu mai încape îndoiala că la cei pe care i-ai mâhnit trebuie să fi alergat demult pentru a te împacă. Pentru cel nevrednic Sfânta Împărtășanie este spre osândă, „este foc care arde”, iar pentru cel ce o primește cu inima înfrântă și smerită este hrana spre viața veșnică.
Când se pot împărtăși credincioșii?
În veacul apostolic și în cele imediat următoare, în fiecare comunitate toți creștinii participau la Sfânta Liturghie și se împărtășeau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, și odată cu aceasta primirea Sfintei Împărtășanii, a început să piardă din ritmul de odinioară. În această privință Biserica a precizat prin hotărâri canonice datoria tuturor creștinilor de a participa la fiecare Sfântă Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adică scos din comuniunea celor care se împărtășeau.
Odata cu fixarea rânduielilor de post, împărtășirea credincioșilor s-a restrâns la cele patru perioade de post de peste an, iar pentru unii doar în perioada unui singur post de peste an, anume Postul Paștelui. Distanța dintre starea de lucruri existentă în primele veacuri și cea existentă astăzi este mare nu numai datorită secolelor care s-au scurs, ci și modului de a înțelege care este locul Liturghiei în viața Bisericii și a credincioșilor ei și direct legat de aceasta care este rodul împărtășirii cu dumnezeieștile Taine.
Deși Sf. Împărtășanie este administrată credincioșilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legată de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfințirea darurilor, iar scopul final este împărtășirea credincioșilor.
Înaintea unor evenimente importante
Cuvintele „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” nu reprezintă doar o simplă formulă liturgică, ci o invitație adresată credincioșilor participanți la Sfânta Liturghie și care cere un răspuns din partea acestora. Și cum Sfânta Liturghie se oficiază în aproape toate zilele de peste an, deci și în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adresează amintita chemare. Singurul criteriu în primirea Sfintei Împărtășanii este cel al vredniciei, dobândită de cei nevrednici prin osteneli duhovnicești și prin ascultare deplină de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Împărtășanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie își dorește comuniunea deplină cu Hristos prin Sf. Împărtășanie.
Având în vedere cele de mai sus, putem spune că împărtășirea credincioșilor se poate face la fiecare Sfântă Liturghie, frecvența ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduită de preotul duhovnic. De asemenea, credincioșii se pregătesc și primesc Sf. Împărtășanie înaintea unor evenimente importante din viața lor (călătorii, căsătorie, examene, intervenții chirurgicale etc.).
Cât privește momentul împărtășirii, acesta este în partea finală a Sfintei Liturghii, la chemarea preotului slujitor: „Cu frică de Dumnezeu…”. Credincioșii se apropie cu evlavie, în liniște și în ordine desăvârșită, purtând făclii aprinse, copiii mai întâi, apoi bărbații, iar după ei femeile.
Câteva abateri de la rânduiala tradițională
Am amintit deja faptul că frecvența împărtășirii unora dintre credincioși este departe de a fi satisfăcătoare. Participarea la Sfânta Liturghie este răspunsul la chemarea lui Hristos adresată tuturor celor osteniți și împovărați. Acestora Se oferă Hristos ca hrană și băutură, după care tot El, Cel ce i-a chemat, îi trimite în lume hrăniți și adăpați sufletește, odihniți și înviorați duhovnicește.
Cel ce vine la Sfânta Liturghie „vine în numele Domnului”, este hrănit din „ospățul Stăpânului” și pleacă din biserică „întru numele Domnului”.
A reduce primirea Sfintei Împărtășanii doar la o singură dată pe an înseamnă pe de o parte a rămâne exterior chemării făcute de Mântuitorul, iar pe de altă parte înseamnă a petrece într-o stare de înfometare spirituală, neprimind hrană și băutură vieții veșnice.
În al doilea rând semnalăm obiceiul, adânc înrădăcinat în practica unor parohii din România, de a mărturisi și împărtăși un număr mare de credincioși în ultima săptămână a Postului Mare.
Mai mult decât atât, majoritatea cer aceasta, și li se răspunde favorabil, chiar în Vinerea Sfintelor Patimi. Trei aspecte negative surprindem aici: primul vizează viața duhovnicească a credincioșilor. Perioada de post înseamnă osteneală și urcuș duhovnicesc. Or, acest urcuș îl realizează credinciosul mai ușor eliberat de povara păcatelor, decât purtând-o cu sine. De aceea, mărturisirea păcatelor și împărtășirea trebuie să aibă loc în partea de început a posturilor și nu în ultimele zile ale acestora.
Al doilea aspect este legat de rânduiala liturgică. Vinerea Sfintelor Patimi este zi aliturgică, zi în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Este un nonsens ca cei mai mulți dintre credincioși să se împărtășească într-o zi când în Biserică nu se săvârșește Sf. Liturghie! Argumentul credincioșilor „că așa s-au deprins” sau al preotului că „așa am găsit de când am venit în parohie” sunt insuficiente pentru a susține practica aceasta.
Al treilea aspect negativ este de ordin practic. Mai întâi preotul este adesea în imposibilitatea de a răspunde unui număr mare de solicitări care vin din partea credincioșilor, motiv pentru care atât mărturisirea, cât și pregătirea pentru împărtășanie sunt făcute superficial. Aglomerația și nerezolvarea problemelor duhovnicești declanșează conflicte ce tulbură și pe preotul slujitor și pe enoriașii săi.
În cele din urmă, Săptămâna Sfintelor Patimi este o perioadă de rugăciune intensă și de meditație și pentru preot și pentru păstoriți și de aceea toți credincioșii dintr-o parohie trebuie să intre în această săptămână împodobiți duhovnicește prin mărturisire și împărtășire.
Consemnăm de asemenea și obiceiul de a mărturisi și împărtăși pe credincioși duminică sau în zilele de sărbătoare de peste săptămâna în timpul Utreniei sau, și mai grav, în timpul Sfintei Liturghii. Se cuvine să facem aici câteva precizări: întâi de toate, în zilele de sărbătoare, în timpul sfintelor slujbe ne adunăm în Sfânta Biserică numai pentru rugăciune.
(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava)