Împărăția cerurilor

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar, când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este Împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, iar fără pildă nu le grăia nimic, ca să se împlinească ce s-a spus prin prorocul care zice: «Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii». După aceea, lăsând mulțimile, Iisus a intrat în casă.” (Matei 13, 31-36)
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 421-422
„Marea demnitate a firii dumnezeiești, ce se impune crezării, se arată și în aceea că nu dăruiește nimic mărunt, ci toate cele dăruite de ea sunt mai presus de fire și întrec înțelegerea noastră, în așa fel că, din pricina mărimii harului, pot să și fie necrezute de cei mai simpli. Căci cum n-ar fi propriu mâinii celei atât de bogate să voiască a dărui cele bogate? De aceea și Pavel se minunează de ele, zicând: Ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit cele ce le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 484-485
„Căci toate bunătățile se vor dărui sfinților în acea vreme de către Dumnezeu, fără osteneală, și nu vom lucra atunci nici păcatul începător a tot răul, pentru că a fost smuls din noi din rădăcină, împreună cu cel ce obișnuiește să-l semene în noi, după cuvântul: Nu va fi acolo leu și nici una dintre fiarele cele cumplite nu se va sui acolo, ci va fi acolo cale curată și se va chema cale sfântă (Isaia 35, 9). Și mintea sfinților se va bucura fără oboseală de toate bunătățile. (…) Că nu vom săvârși atunci păcatul urât, dar nici nu vom dobândi prin lacrimi ceea ce ne este de folos, vedem iarăși ca într-o ghicitură în cărțile mozaice. Căci Dumnezeu le-a procurat fiilor lui Israel în pustie mana ca o rouă și le-a dat pâinea îngerilor, apoi le-a stabilit și legea privitoare la ea prin prorocul Moise. Căci le-a grăit astfel: Mâncați astăzi. Căci este sâmbăta (în cinstea) Domnului. Nu o veți afla în câmp. Șase zile veți aduna. Iar ziua a șaptea este sâmbăta; nu veți afla mană în ea (Ieșirea 16, 25-26). Prin aceasta arată că înainte de sfârșitul veacurilor trebuie să adunăm prin osteneală ceea ce ne este de folos și ne hrănește spre viața veșnică, precum aceia, străbătând larga pustie, adunau pretutindeni mana spre hrană, dar în ziua a șaptea, adică spre sfârșit, timpul adunării celor de folos se va termina și ne vom bucura, după spusa Psalmistului, de cele procurate mai înainte: Rodul ostenelilor tale vei mânca (Psalmi 127, 2).”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)