„Oare izvorul aruncă din aceeași vână, și apa dulce și pe cea amară? Nu cumva poate smochinul, fraților, să facă măsline, sau vița de vie să facă smochine? Tot așa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii. Iar dacă aveți râvnire amară și zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudați, nici nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă și zavistie, acolo este neorânduială și orice lucru rău. Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.” (Iacov 3, 11-18)
Pilda talanților
Precum în vremea scrierii cărților nou-testamentare, și astăzi se pune de multe ori greșit semnul egalității între înțelepciune și viclenie, superioritatea „înțeleptului” constând în capacitatea sa de a primi fără a oferi, de a câștiga fără a se osteni și de a sta la suprafață chiar dacă scufundă pe alții. Nu contestă nimeni că viclenia reclamă o inteligență speculativă și o istețime novatoare, dar a fi deștept nu înseamnă a fi și înțelept.
Omul viclean chiar se laudă cu reușitele sale, numindu-le abilități diplomatice și agerimi ale minții, chiar dacă în ele se ascunde răutatea și din ele transpare inumanitatea. Observăm din relatările Sfintei Scripturi că acest fel de iscusință a minții, chiar dacă are trecere pe pământ, în fața lui Dumnezeu este descoperită ca fiind drum către întuneric (cf. Matei 25, 30). Astfel, în Pilda talanților, una dintre slugi a refuzat să muncească pentru a înmulți darul și, îngropând talantul, s-a gândit vreme îndelungată la o replică care să justifice lenea sa și care să cucerească inima stăpânului (Matei 25, 24-25).
Sluga s-a socotit pe sine un meșter al cuvântului, dar inteligența sa vicleană se lovește de cunoașterea deplină a Domnului, Care intră în adâncurile gândirii umane. Domnul, nu numai că nu este impresionat de replica inteligentă, dar este și supărat de purtarea vicleană și leneșă (Matei 25, 26).
Învățăm din acest cuvânt evanghelic că împărăția cerurilor nu se cucerește prin pledoarii rafinate, ci prin făptuiri jertfelnice. Același adevăr ni-l înfățișează și fragmentul apostolic de astăzi, în care Sfântul Iacov ne spune că inteligența vicleană este „pământească, trupească și demonică”, adică poate fi folosită doar pe pământ, ajută doar trupul și prin ea îl slujim pe cel rău. Apostolul Iacov caută înțelepciunea unei persoane în buna purtare și în blândețea gândirii, iar rodul acestei înțelepciuni este pacea, adică puterea de a înțelege și ajuta pe cel de lângă tine.
(Ciprian OLINICI, sursa: www.ziarulumina.ro)
