Verificarea lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate din județul Suceava, în vederea combaterii alunecărilor de teren și a inundațiilor, a fost una din principalele obiective ale vizitei la Suceava a ministrului Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely.
Prin proiectele depuse la Ministerul Mediului, dar și din finanțare proprie, Consiliul Județean Suceava a demarat lucrările de împădurire a 186,2 hectare de terenuri degradate. Costul total al lucrărilor este de 5,527 milioane de lei, din care patru milioane de lei au fost obținuți de la Administrația Fondului pentru Mediu, iar aproape 1,5 milioane de lei au fost alocați din bugetul Consiliului Județean.
Prima oprire a delegației oficiale pentru verificarea acestor lucrări de împădurire a fost în comuna Ciprian Porumbescu, următorul punct de lucru verificat fiind cel din comuna Bălăceana.
Însoțit de președintele CJ, Gheorghe Flutur, de prefectul județului, Sorin Popescu, de directorul Regiei Naționale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, de șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu, de șeful ITRSV, Costel Girigan, ministrul Mediului și Pădurilor a vizualizat zonele cu probleme, s-a interesat de ritmul lucrărilor, de costurile acestora, solicitând o implicare și mai mare din partea autorităților locale și județene pentru astfel de proiecte.
“Bani sunt, dați-i bătaie! Anul acesta ne-am concentrat pe împăduriri și am dat de șase ori mai mulți bani decât anul trecut, mai ales pe fondul de mediu. La nivel global se vor da mult mai mulți bani pentru împăduriri, pentru salvarea planetei”, a spus Laszlo Borbely adresându-se reprezentanților administrației locale.
Președintele Consiliului Județean i-a spus că asta și intenționează, să depună și mai multe proiecte pentru împăduriri, pentru că deja este întocmită o listă de 1000 de hectare de terenuri degradate, pentru care vrea să obțină fonduri pentru împădurire.
Silvicultor de profesie, Gheorghe Flutur i-a explicat ministrului Borbely că în fiecare din cele cinci zone în care se execută acum lucrări de împădurire a terenurilor degradate – Ciprian Porumbescu, Bălăceana, Drăgoiești, Cacica și Arbore, a fost întocmit un plan special de împădurire, adaptat zonei respective, pentru a asigura atât stabilizarea terenului, cât și o eficiență ridicată în fața torenților care se creează în perioada ploilor abundente.
“Ploile din ultima perioadă au creat probleme cu inundațiile, ne ajută împădurirea acestor zone. Aceste terenuri trebuiau stabilizate urgent, pentru că sunt în amonte de sat. Trebuia făcut ceva, pentru că orice torent crea probleme în localitate”, a spus Flutur, prezentând măsurile luate pentru împădurirea terenurilor din “Stupca lui Ciprian Porumbescu”, cu puieți de molid, pin, frasin și paltin.