Viața devine uneori o povară greu de suportat. Este și cazul unui bărbat din Burdujeni, Corneliu Corduneanu, în vârstă de 76 de ani, care de trei ani nu s-a mișcat din pat, are răni pe spate, a rămas doar piele și os, nu mănâncă decât lapte cu griș și cântărește mai puțin de 40 de kilograme. Sora lui care îi poartă de grijă, Ana Corduneanu, are 87 de ani, și cu greu face față bolilor, dar și dorinței de a-l ține în viață pe fratele ei. În toți acești ani de când este paralizat, nu poate vorbi, nu se poate mișca, nici un medic nu i-a trecut pragul casei.
Nu scoate sunete, nu zâmbește, doar suferă
Ieri dimineață, când le-am trecut pragul casei, situată pe str. Plevnei – Burdujeni Sat, la nr. 61, i-am găsit pe cei doi bătrâni în frig, fără foc în sobă, deși aveau câteva lemne tăiate și așezate în cerdacul casei.
Bărbatul imobilizat, aproape fără viață, cu ochi cenușii, triști, sinceri, din care, atunci când ne-a auzit vorbind cu sora lui despre suferința care-l ține legat de pat, au curs lacrimi, ne-a impresionat cu adevărat.
Înfofolit în câteva plăpumi, într-o cameră în care se simțea mirosul puternic, înțepător de urină, acest chip de om poartă grimase de durere. Nu scoate sunete, nu zâmbește, dar din mimica feței îți dai seama că suferința psihică, mai mult decât cea fizică, îl doboară, îi ia toată vlaga, îl pustiește de tot și de toate.
„Fratele meu are răni pe spate. Nu este schimbat la timp”
Ana Corduneanu, fostă asistentă medicală, ne-a povestit că fratele ei are un însoțitor, în persoana Marianei Neamțu, femeie care este plătită cu 500 de lei lunar pentru a avea grijă de bărbatul paralizat.
„Fratele meu primește o pensie de 200 de lei, iar ea primește 500 de lei, doar că nu îl îngrijește. Vine pe la ora 10:00, 10:30 și țipă la mine, mă batjocorește, nu face focul, curățenie… Sâmbăta și duminica nici nu vine. Fratele meu are răni pe spate. Nu este schimbat la timp. Eu fac ce pot, dar nu am scutece pentru el. Ar trebui pampers sau cârpe curate, schimbat zilnic, mișcat de pe o parte pe alta. Asistenta nu face acest lucru”, ne-a povestit printre lacrimi Ana Corduneanu.
Femeia ne-a spus că a muncit o viață și are o pensie de 900 de lei, bani cu care își permite să plătească telefonul, mâncarea, televizorul, cheltuielile, doar că pentru fratele ei nu poate să facă mai mult, fiind și ea neputincioasă. „Nu mă lasă sufletul să-l las singur. Fac și eu ce pot. Fratele meu a fost mereu bolnav, de mic. Mai are un nepot, Sorin Corduneanu, care locuiește la Verești, dar care nu-l mai vizitează de mult, măcar să-l vadă la ochi. Lui îi rămâne casa asta. A zis că vine după ce murim”, a mai spus femeia.
Trei sferturi din casa bătrânilor revine nepotului
L-am sunat pe nepotul de la Verești, Sorin Corduneanu, care ne-a confirmat spusele femeii, că trei sferturi din casa în care locuiesc cei doi bătrâni îi revine lui, printr-un act de vânzare-cumpărare lăsat de mama lui. „O perioadă am avut grijă de unchiul meu, dar nu am nici o obligație. Mama mi-a lăsat trei sferturi din acea casă. N-am mai putut sta acolo, mai ales după ce s-a mutat mătușa mea Ana, care a spus că are grijă de unchiul meu, care are și o îngrijitoare. Eu i-am lăsat să stea acolo, deși unchiul are doar un sfert din casă. Vina este a mătușei, pentru că ea vrea să comande și se poartă urât cu îngrijitoarea unchiului. Vrea să facă doar ce spune ea. Eu nu îmi asum nici o vină. Întrebați vecinii cum era îngrijit, cât am stat eu acolo…”, a explicat Sorin Corduneanu, care a completat că datorită lui unchiul Corneliu are acea pensie de handicap, de 200 de lei, cu drept de însoțitor de la primărie.
Conflict între sora bărbatului paralizat și angajata primăriei
Pe Mariana Neamțu, angajată a Primăriei Suceava și însoțitoarea bărbatului de 76 de ani, am sunat-o de mai multe ori la numărul de telefon pe care l-am obținut de la familia Corduneanu, dar nu a putut fi contactată.
Am cerut sprijinul șefului Serviciului de Protecție Socială, din cadrul Direcției de Asistență Socială – Primăria Suceava, Vasile Cîrcu, care ne-a spus că îi cunoaște bine pe cei doi bătrâni și pe Mariana Neamțu, care îl îngrijește pe bătrân de mai bine de un an.
„Există un conflict între sora bărbatului paralizat și însoțitoare. Acest fapt mi-a fost relatat chiar de asistenta personală, Mariana Neamțu, care dorea să renunțe la acest serviciu, tocmai din cauza neînțelegerilor dintre ea și sora bărbatului pe care îl are în grijă. Știu că femeia merge zilnic la bătrâni, le duce mâncare, le face focul în sobe, în mod normal ar trebui să stea opt ore, zilnic, cu bătrânul. O să verificăm și noi care este situația și vom lua măsuri în consecință”, ne-a spus Vasile Cîrcu.
Nu au vrut să meargă la azil
Vasile Cîrcu și-a amintit că, la un moment dat, s-a pus problema internării celor doi bătrâni într-un azil. Deși, inițial, au fost de acord, în momentul în care a venit o persoană autorizată să îi ia și să-i ducă în centru, bătrânii au refuzat. „Bărbatul paralizat a dat din cap că nu vrea, altfel nici nu putea să-și exprime părerea. Și sora lui a refuzat. Li se oferea o cameră, în care să stea împreună, cu condiția ca femeia să aibă grijă de fratele ei. Ca la orice bătrân, cu multe suferințe, cu multe boli, există nesiguranța, există teama de a schimba locul. A spus că vrea să moară în această casă. Sunt de înțeles, într-un fel. Bătrâna nu aude bine, este neputincioasă și îl mai vede și pe fratele ei imobilizat la pat… Vom încerca să luăm o măsură care să le schimbe în bine situația actuală”, a mai completat șeful Serviciului de Protecție Socială Suceava.
Drama celor doi frați, prin ochii vecinilor
Vecinii, câțiva oameni care fac parte din societatea civilă, oameni care măcar o dată le-au călcat pragul casei acestor oameni plini de suferințe, ne-au relatat, printr-o scrisoare trimisă la redacție, că „este o tragedie ceea ce trăiesc cei doi bătrâni, care mor de frig, nu se pot îngriji singuri, fiind foarte bolnavi”.
„Corneliu Corduneanu este paralizat la pat, nu poate vorbi, nu poate scrie, este foarte sărac, primește un ajutor social umilitor din partea autorităților locale. Sora lui, Ana, este foarte bolnavă și ea: nu aude bine, are picioarele umflate, merge cu dificultate, face puțină mâncare pe niște reșouri vechi – vai mama lor. Acum nici ea nu poate face mai nimic. Nici unul dintre ei nu are copii, doar câțiva nepoți. O însoțitoare ia bani de pomană, bătându-și joc de bolnav, nerespectând deloc statutul de însoțitor, stând într-o zi cel mult o oră, două cu el. Casa lor este mai mult un lagăr de exterminare, cu igrasie pe pereți, camere neîncălzite, un frig neiertător pentru un bolnav cu atâtea complicații pe linie de sănătate. La toate acestea se adaugă lipsa de alimente, de medicamente. De fapt, acești bătrâni trăiesc în condiții inumane. Poate ar trebui duși la un cămin de bătrâni, la un azil de bătrâni cât mai urgent. Există riscul să fie găsiți morți, în acea celulă a morții numită casă. Nu are cine să le aducă o căldare cu apă”, au mai scris oamenii care au încercat prin acest gest să îi salveze ce cei doi frați împovărați de suferință.
