Urbanism

Imobil nou pentru școală și loc de joacă pentru elevii din comuna Burla

Imobil nou pentru școala din Burla și loc de joacă pentru copii

Aproape patruzeci de elevi de la Școala Gimnazială din comuna Burla au participat, la finele săptămânii trecute, la o acțiune de amenajare și înfrumusețare a unui parc și a unui loc de joacă pentru copiii din localitate.
„Am inițiat o acțiune de amenajare a unui parc cu loc de joacă pentru copii, în fața bisericii din comuna noastră. Elevii din două clase de la școala din localitate au igienizat zona, au afânat terenul pentru semănarea gazonului și au plantat arbori ornamentali. Într-un fel, elevii s-au jucat în parc, dar a fost o joacă serioasă pentru că, la final, în urma lor a rămas un părculeț frumos și cochet”, a afirmat primarul comunei Burla, Viorel Pintiliuc.
În același timp, la un imobil din vecinătatea școlii se desfășoară lucrări de amenajare a unui viitor corp de clădire în care se vor desfășura ore de curs.
„Mi-am propus ca în cel mai scurt timp să inaugurez și acest imobil unde copiii din ciclul primar vor susține orele de curs și astfel toți elevii vor veni la școală dimineața. În urmă cu mai bine de un an, la începutul mandatului, această clădire era realizată în proporție de circa 40%, deși investiția debutase cu de circa opt ani. Am reușit să mobilizez toate mijloacele și zilele următoare va sosi mobilierul așa că, din semestrul doi, cei mai tineri dintre cetățenii comunei vor învăța în casă nouă”, a mai precizat șeful executivului din Burla.

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini