Imnul echipei de fotbal este perfect românesc

Văd că a stârnit o multitudine de indignări nasoale imnul echipei de fotbal a României, cântat de formația de muzică rock Iris. Mai ales refrenul în care, cu dragostea noastră pentru lucrurile rostite de la obraz, fără înconjur, cei 11 jucători din teren sunt încurajați cu formulele patriotice „Astăzi vrem victorie”, „Ori învingem, ori murim” pentru a culmina cu freudianul „Pe ei, pe ei și pe mama lor!”
Eu zic să lăsăm indignarea deoparte, pentru că este stabilit științific că indignații se căpătuiesc cu mult mai multe riduri ca neindignații. Să ne calmăm, să bem un ceai de tei sau o țuică de prune și să admitem că imnul este bun. E chiar foarte bun. Întrebați-l pe Miron Cozma, dacă nu mă credeți. Mai mult, imnul este reprezentativ, că nu de pomană a fost atașat echipei reprezentative. Și nu la oricare sport – nu la tenis de masă, table ori oină – ci la sportul-rege, putem spune chiar la sportul-președinte, că suntem totuși republică, nu monarhie.
Să zicem adevărul. Nu e fotbalul românesc o enormă mârlănie, nu e el un focar de molime comparabile cu holera și ciuma? Nu sunt conducătorii echipelor niște țopârlani și, de cele multe ori, niște infractori periculoși, cum a reieșit din exemplul oferit de priponiții Becali, Copos, Meme Stoica, Pădureanu și Borcea? Nu sunt și suporterii, în majoritatea lor, niște grobieni de grotă, care vin pe stadion să înjure, să spargă semințe și nasuri, dând drumul la sângele suporterilor adverși? Ce-ați fi vrut? Să avem, poate, un imn ca „You never walk alone” al echipei Liverpool? Să se cânte „Carmina burana”, ca înainte de meciurile echipei Bayern din Műnchen? Unde ne trezim, în Germania? În Anglia?
Mai puneți-vă oleacă pofta în cuibar. Mă tem că nu se poate. Pentru echipa României trebuia un imn românesc. Iar acesta este profund românesc. Mai lipsea doar versul inspirat „Futu-le morții mamei lor!”, ca să fie un imn cu adevărat perfect.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.