Imnele Cuviosului Efrem Sirul

Biserica pomenește astăzi pe Sfântul Cuvios Efrem Sirul, diacon, imnograf și catehet al școlilor de limbă siriacă din secolul al IV-lea. Din bogata operă păstrată în manuscris fac parte și o serie de „imne”, creații lirice speciale care au contribuit la răspândirea creștinismului în primele veacuri.
Creștinismul sirian din primele secole este unul liric, prin excelență. Traducătorul imnelor Sfântului Efrem în limba română, diac. Ioan I. Ică jr., afirmă că în școala siriană „e o altă teologie poetico-simbolică – total diferită de cea greacă sau latină, ori de producțiile „teologice” moderne – care poate oferi o posibilă paradigmă alternativă pentru creștinismul viitorului”. Numim astăzi „imne” omiliile în versuri cu strofe și refren („madrashe”), reprezentate în practică prin cântarea versurilor de către cor sau solist și intervenția credincioșilor cu un refren, totul într-o structură prozodică precisă.
„Imnele Arătării”
În anul 2011, închinat de Biserica Ortodoxă Română Tainelor Sfântului Botez și Sfintei Cununii, se cuvine să ne oprim asupra „Imnelor Arătării”, „un extraordinar și plin de virtuozitate comentariu teologico-poetic, în același registru tipologic, al Tainelor inițierii creștine”, cum le numește traducătorul. „Ele sunt o mărturie unică a realismului simbolic sacramental și a spiritualității baptismale într-una din cele mai vechi Biserici ale creștinismului, Biserica siriană, al cărei inegalabil glas a fost Sfântul Efrem. „Harfă a Duhului”, diaconul imnograf și catehet din Nisibis și Edessa se revelează a fi nu numai cel mai fascinant și fabulos poet creștin din toate timpurile, dar și unul din cei mai profunzi teologi ai tradiției creștine”, încheie diac. Ioan I. Ică jr.
Cu refrenul „Laudă Ție de la turma Ta în ziua arătării Tale!” răsunau în bisericile siriene versurile „lui Mar Efrem, la Arătare”: „Cerul s-a deschis, apa a strălucit, porumbelul s-a pogorât, glasul Tatălui, mai puternic decât tunetul, a coborât de sus și a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit!” [Mt. 3, 17]. Îngerii vesteau, iar pruncii săltau strigând: „Osana!””.
„Binecuvântat Cel ce în ape a șters păcate nenumărate!”
În perioada de început a creștinismului, cu ziua Bobotezei începea o nouă viață pentru neofiți, care primeau, la praznic împărătesc, baia nașterei celei de-a doua prin Sfânta Taină a Botezului. Aceștia erau întâmpinați în baptisteriu de cuvintele imnelor Sfântului Efrem Sirul: „Coborâți în apă, frații mei însemnați, îmbrăcați pe Domnul nostru [Ga. 3, 27] și amestecați-vă cu neamul Său! Căci este Fiul Celui de neam mare, cum a spus în parabola Sa [Lc. 11, 22]”. Dialogul eclesial continua cu refrenul credincioșilor: „Binecuvântat Cel ce în ape a șters păcate nenumărate!”, urmat de versurile imnografului: „Din înalt vine Firea Lui și din adânc Haina Lui legată pentru totdeauna de haina celui ce își dezbracă acum haina sa [Col. 3, 9]. Și voi să dobândiți acum din ape de la El haină care nu se învechește și nici nu se strică, haină care pe cei ce o poartă îi îmbracă în veșnicie”.
Veșmântul ceresc al celor uniți cu îngerii
Iată imaginea Sfintei Taine a Botezului în Biserica siriană de secol IV: „Preotul binecuvântat e un mijlocitor între cele două părți: un contract se încheie înaintea lui; mijlocitor al Domnului său, e un chezaș din mijlocul nostru. Dumnezeirea și-a amestecat aluatul în apă. Plămada trupului alcătuit din țărână a atras la ea aluatul și
l-a frământat cu Dumnezeirea”. Iar neofitul era privit drept „cel mic care s-a îmbrăcat în Cel ce ridică în apa [Botezului] toate, chiar dacă e slab în ochii nebunilor, e mare pentru veghetori îngeri, fiindcă e îmbrăcat în Măreția lui Dumnezeu. […] Cine e mare să se facă mic, ca, mic fiind, să crească prin El! Să se asemene Celui Preaînalt, Care S-a făcut cel mai mic; S-a făcut mic și i-a făcut mari pe toți. Cel de jos, care s-a îmbrăcat în apă în Cel Înalt, poate fi disprețuit, dar a-l cerceta e lucru mare; căci în el locuiește Cel Preaînalt”. Chemarea catehumenilor în baptisteriu amintește de veșmântul ceresc al celor uniți cu îngerii: „Coborâți, fraților; îmbrăcați-vă în scăldătoare în Duhul Sfânt și uniți-vă cu făpturile duhovnicești care slujesc Dumnezeirii. Căci Ea e Focul ascuns care însemnează turma Ei cu cele Trei Nume ale Celui ce este Duh [In. 4, 24], Nume care înspăimântă pe cel rău”.
Invocarea versificată a Mântuitorului Hristos în imnele Sfântului Efrem Sirul este de o frumusețe aparte: „Minune! Cel ce curățește toate S-a pogorât și S-a cufundat în apă. Mările fericesc râul în care Te-ai botezat, și apele cerului sunt pline de invidie că nu s-au învrednicit să fie scăldătoarea Ta. Minune, Doamne, și acum: că deși izvoarele sunt pline de apă, numai Apa Botezului poate aduce iertare. Puternice sunt oceanele cu apele lor; dar prea slabe ca să aducă iertare. De se sălășluiește puterea Ta, Doamne, într-un lucru disprețuit, el se face cinstit, așa cum un pustiu se umple de popor atunci când se așază în el un împărat. Prin Puterea Ta, Apa s-a făcut biruitoare asupra păcatului care a fost înghițit de viață”.
Îndoită cunună a Bisericii
Ziua Botezului găsea Biserica în haină de sărbătoare: „Mulțumește, fiică șBisericăț, pentru că ai îndoită cunună! Templele tale și copiii tăi se bucură; iată sfințirea templelor tale prin slujbe și sfințirea copiilor tăi prin ungere! Fericită ești tu; căci sunt două începuturi deodată: asemenea Slavei care pogoară peste lăcașurile tale coboară și Duhul asupra copiilor tăi”. Ziua Epifaniei Domnului reproducea, în versuri, icoana Sfintei Treimi: „Mare minune e în turma ta Biserică: îngeri împreună cu cei vii. Trei Păstori sunt lângă curgerea apei, Doi nevăzuți Tatăl și Duhulț și Unul văzut Hristos, Care botează. Fericit cel botezat în izvorul lor! Căci Trei Brațe l-au sprijinit și Trei Nume l-au păzit”.
„Laudă Domnului praznicului nostru!”
În încheierea unui astfel de imn, Sfântul Efrem se adresează celor nou-botezați, care, după tradiție, erau îmbrăcați în haină albă: „Pe voi, cei curați de orice prihană, să vă păzească puterea veșmintelor voastre albe.
Iar pe mine, slujitorul vostru al tuturor, să mă izbăvească rugăciunea voastră a tuturor! Poetului, ostenit de cuvinte, să i se dea dezlegare din milostivire! Învățătorului, ostenit de vorbe, să i se dea iertare din bunătate! Preotului, ostenit de botezare, să-i vină cununa de la dreptate! Din gura noastră, a tuturor împreună, a celor de jos și a celor de sus fără deosebire, îngeri, heruvimi și serafimi, botezați, însemnați și ascultători, să strigăm cu glas tare: „Laudă Domnului praznicului nostru!””.
„Mările fericesc râul în care Te-ai botezat, și apele cerului sunt pline de invidie că nu s-au învrednicit să fie scăldătoarea Ta. Minune, Doamne, și acum: că deși izvoarele sunt pline de apă, numai Apa Botezului poate aduce iertare. Puternice sunt oceanele cu apele lor; dar prea slabe ca să aducă iertare.” (Sf. Efrem Sirul) (Sursa: Ziarul Lumina)