Imn cu cântec



Dumneavoastră ați ascultat noul imn al echipei naționale de fotbal? Până mai ieri, nici eu. Auzisem că este „comis” de Iris, formația cu care am început să dau din cap pe vremea lui Ceaușescu, dar formula asta fără Minculescu nu m-a atras nicicum. Lasă, că nici Cristi n-o duce pe roze după despărțire, l-am văzut live cum a prestat niște chestii alături de Bănică junior, spre delirul publicului măgulit că regele coborâse și pe strada lor. Apropo de “Strada ta”, varianta reggae (Minculescu și Nuțu Olteanu), mi-a inspirat deunăzi următorul comentariu: “Borduri. Acum și pe Strada ta.” Dar să revin la imnul cu pricina. Când am văzut că ditamai Ioanițoaia îi consacră un editorial, mi-am zis că nu mai merge cu ignoranța, așa că l-am căutat și ascultat. Mda, ce să spun? Cam are dreptate seniorul. Deși Rafael (băiat fără fițe, am jucat fotbal cu el, apără senzațional) are voce adevărată, o irosește pe lucruri ieftine. Compozitorii din trupă au cam secat, piesele vechi ne sună în ureche cu vocea lui Minculescu, iar oamenii țin la asta. Totuși, imnul ăsta ar fi putut fi salvat de un text ca lumea. Când colo, noi rimează cu voi, ori învingem, ori bineînțeles murim. Am citit pe gsp.ro că Marica a spus despre imn că nu-l dă pe spate. Da, nu e genul care să te scoale de pe scaun, ca suporter. Bănuiesc o acțiune de marketing de a reveni în atenția publicului, cei de la Iris oferindu-se să compună un imn pro bono. Se poate spune că le-a reușit, dar nu în sensul în care își doreau ei.
Dar nostalgia după zilele bune ale fotbalului nostru tot mi-a fost stârnită. Parcă Mihai Pocorschi compusese un imn al naționalei. L-am căutat și l-am găsit pe youtube, credeam că era din ’94, dar fusese chiar primul, imediat după Revoluție. Refren simplu, dar antrenant, text care rezistă. Apoi, în iureșul din ’94, s-au îngrămădit imnurile. Sună bine cel numit “Luptă pentru glorie”, iar cel compus de regretatul Dan Fugaru, pe versurile soției sale, și interpretat de Monica Anghel, Temișan și Enache ar fi putut să câștige lejer Eurovisionul! Pentru ca în zilele noastre fotbalul să ajungă sub nivelul rugby-ului. Dacă nu mă credeți, ascultați Imnul Stejarilor!



Recomandări

Noi dezvăluiri făcute de Dan Ioan Cușnir despre „lăcomia și interesele personale” ale fostului viceprimar al Sucevei Lucian Harșovschi

Dan Ioan Cusnir spune că pământul depozitat pe mușuroiul lui Lucian Harșovschi a afectat canalizarea din cartierul Primăverii, din comuna Moara
Dan Ioan Cusnir spune că pământul depozitat pe mușuroiul lui Lucian Harșovschi a afectat canalizarea din cartierul Primăverii, din comuna Moara