Întreprinderile mici și mijlocii se vor putea înscrie online, din 9 septembrie, în programul guvernamental „Cardul Kogălniceanu”, prin care vor beneficia de dobândă subvenționată și de garanții de stat la împrumuturi, a declarat vineri premierul Emil Boc.
„Din 9 septembrie, IMM-urile pot să acceseze pentru a se înscrie în acest program pe site, astfel încât să poată obține sprijinul statului la acordarea de subvenție la dobândă și de garantare a creditului pe care îl pot lua prin acest program”, a afirmat Boc, după o întâlnire cu conducerea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
El a amintit că la rectificarea bugetară Guvernul a alocat 24 milioane lei pentru subvenții prin acest program.
Boc a adăugat că FNGCIMM a acordat în acest an garanții pentru IMM-uri în valoare de 300 milioane euro, către circa 6.000 de solicitanți. Autoritățile estimează că numărul IMM-urilor care vor primi garanții va ajunge la 10.000 până la finalul anului.
Prin programul „Cardul Kogălniceanu” statul va garanta în proporție de 80% creditele accesate de întreprinderile mici și mijlocii și va subvenționa cu până la 50% dobânzile acestora. Garanția statului nu va trece însă de 100.000 de lei, iar plafonul de subvenționare a dobânzii a fost stabilit la 125.000 de lei/an/beneficiar.