Zile în care ți se lichefiază fiecare fibră nervoasă. Zile în care doar scandalurile preocupă toată țara. Zile în care totul e împărțit în două tabere. Cei care rezistă și cei care nu. Care de care mai vocali. Zile în care fiecare crede că deține adevărul absolut. Nu sunt de partea cuiva. Mi se rupe de fiecare părere. Privesc în jur doar. Fețe încruntate. Energie consumată cu nimicuri. Sănătate măcinată. Prietenii pierdute. În viața reală, nu pe netul ăsta toxic și din ce în ce mai greu de suportat.
Încerc să fiu așa cum am fost mereu. Atent la cei în suferință. Cu fiecare an, cu fiecare zi, sunt tot mai mulți. Nu vreau să mai vorbesc despre nedreptate. Nu e o lume perfectă și nici nu va fi vreodată. Obosesc clipă de clipă. Mă usuc încet. Mă atrofiez cu totul.
Am o campanie umanitară în desfășurare. Încerc să ajut cât pot și cum mă pricep pe cei din jurul meu. Spre bucuria mea, nu sunt singur în aceste încercări. Am reușit să găsesc oameni care rezonează cu mine. Facem foarte multe lucruri bune împreună.
În tot marasmul în care trăim, despre asta e vorba. Despre cum avem grijă unii de alții. E ușor să fii sedus de nepăsare, de suficiență. E ușor să vezi în alții doar suma defectelor. Câți dintre noi pot vedea dincolo de astea?
Sunt privirile unor copii. Sunt emoțiile pe care le vezi în fiecare gest al bătrânilor. Sunt cuvintele care te ating și marchează. Sunt drumurile înfundate pe care le iei în piept. Sunt diminețile geroase în care te întrebi până când vei mai reuși să nu te îmbolnăvești. Sunt zâmbetele amare. Oare când vei întinde tu mâna va fi cineva care să ți-o atingă?
Fac foarte multe într-o zi. Timpul nu îmi e prieten. Cu toate astea, sunt disponibil mereu atunci când vine vorba să strângem rândurile. Campania pe care o am acum în desfășurare a fost descrisă cu toate detaliile în articolul „13 copii – Nenumărate gânduri”. Mă puteți contacta oricând.
Departe de mine să vă țin discursuri motivaționale. Nu sunt un lider de opinie. Nu modelez caractere și nici nu schimb mentalități. Chiar sunt un dezastru în gestionarea prăpăstiilor altora. Îmi doresc doar să vedeți. Să aveți ochi și pentru alții. Să simțiți. Viața nu se rezumă la propria persoană. Oricât de mult am vrea să credem asta.