„Îmbunătățiri stradale”
„Primariul de adi al Suceavei, dl. Dr. Morwitzer, își adună mari merite pentru orașul nostru prin îmbunătățirea mai multor strade. Strada principală, începând de la spiceria d-lui Lișca în sus, se îndestreadă cu un trotuar frumos. Ulița șipotului, care duce la isvorul cel mai bogat din oraș, din care se adapă jumătate din locuitorii Sucevei, era în anii trecuți o mocirlă foarte hâdă, adi este regulată și bine prundită. Sperăm că și jos, lângă isvor, va introduce dl. primariu înbunătățirile trebuincioase și va griji ca să se păstrede curățenia. Cu astă ocasiune atragem atențiunea d-lui primar și asupra necurățeniilor de pe’mprejurul sinagogelor israelite din Ulița Șipotului. Cercetătorii acestor locașe religioase se posteadă diua mare pe sub păreții sinagogelor și pe sub gardurile învecinate spurcând ulițele și scandalisând trecătorii. Ar fi timp, ca să încetede aceste obiceiuri”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 14, Suceava, August 1888.
„Numai cu taxă”
„Cine vrea să adune ciuperci, fragi sau zmeură din pădurile Fondului Bisericesc trebuie să plătească la Ocolul Silvic o taxă lunară de 200 de lei. Altfel, oamenii sunt bătuți de organele silvice sau de jandarmi. Oare se va îmbogăți Fondul Bisericesc din banii celor mai nenorociți și mai săraci oameni, creștini muritori de foame? Cine este bolnav moare cu zile, căci nu are cu ce se căuta, iar medicii nu-și fac datoria cerând să fie plătiți pentru consultații. Un medic mi-a spus, în fața mai multor săteni, că a umplut podul casei de haine țărănești pe care le-a luat zălog de la țăranii bolnavi pentru consultații. Un țăran mi-a spus că un medic i-a cerut o falcă de pământ pentru a-i tratata boala de rinichi”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul X, nr. 289, August 1931.