Febra cumpărăturilor

Îmbulzeală pentru tigăi ieftine și ulei, la deschiderea supermarketului Lidl



Sute de oameni au venit cu noaptea în cap să stea la rând
Sute de oameni au venit cu noaptea în cap să stea la rând

Sute de suceveni s-au trezit cu noaptea-n cap și au înfruntat frigul dimineții doar pentru a fi printre primii clienți ai magazinului Lidl, care a fost inaugurat ieri dimineață, la baza cartierului Obcini.
Ca nu cumva să le-o ia alții înainte, unii au venit chiar de la 04.00 dimineața, așezându-se în fața ușilor de sticlă și așteptând răbdători și înghesuiți din toate părțile ora 08.00, la care era anunțată deschiderea magazinului.
În spatele lor s-au așezat cei care au venit pe la 06.00 dimineața, încât cei care au ajuns în jurul orei 07.30 se aflau cu rândul deja în partea din spate a magazinului.
Pentru a evita incidentele neplăcute, cauzate de îmbulzeala amatorilor de chilipiruri, Jandarmeria a creat un culoar dreptunghiular din bare metalice, astfel încât toți cei care vroiau să ajungă în magazin trebuiau să treacă mai întâi pe acolo, în șir indian.
Amatori de gratuități
Presiunea asupra celor aflați în față era din ce în ce mai mare, cu cât se apropia ora deschiderii. Împărțirea unor brelocuri – fisă pentru cărucioare a creat vânzoleală printre potențialii cumpărători, care se ridicau pe vârfuri, ori strecurau mâna întinsă printre cei din jur, pentru a primi micile bucăți de plastic.
“Dați-ne mai multe!…” se auzea câte un glas din mulțime, și noi cutii cu brelocuri erau desfăcute și golite cu repeziciune.
“Oare ce ne dă?”, întrebau curioși cei care aveau poziții în față, printre primii, așteptând să fie răsplătiți cu cadouri pentru perseverența lor.
“Ar trebui să ne servească cu șampanie și pișcoturi, doar e la inaugurare. La mall ne-au dat umbrele și…”, spunea o femeie, amintindu-și ce a primit la deschiderea altor centre comerciale.
“Eu vreau să găsesc carne și ulei la prețuri mici. Poate ne dă ceva și pentru că suntem primii veniți”, spunea o altă femeie, îndurând cu stoicism de la 06.00 dimineață statul în picioare și presiunea la care era supusă din toate părțile.
Vânătoarea de tigăi
Deodată, mulțimea devine agitată. “Se deschid ușile”, se aude un strigăt, iar gardianul care stătea în ușă aproape că a fost luat pe sus de mulțimea care a început să se reverse, ca un roi de albine, zumzetul vocilor fiind întrerupt doar de clinchetul cărucioarelor izbite între ele, din grabă.
Unii au încercat să fie mai șmecheri și să intre pe ușa de ieșire din magazin, astfel încât gardienii, care i-au oprit punându-li-se în cale, când au văzut că nu mai fac față presiunii, le-au blocat pe poziția închis.
Timp de 20 de minute, oamenii au tot intrat în magazin, șuvoaie, încât în interior era o foială și o agitație ca într-un stup, oamenii dându-și coate pentru a putea trece printre rafturi, ochind produsele care îi interesau și vânând promoțiile.
Cea mai mare îmbulzeală s-a creat în dreptul rafturilor cu tigăi din aluminiu, care erau vândute la prețuri strategice, de 10 lei fără câțiva bănuți, respectiv 15 lei fără câțiva bănuți, cele cu diametru mai mare.
Aventură, răbdare și îndemânare
Cuprinși de frenezia cumpărăturilor, unii luau câte șase-șapte tigăi, ori chiar mai multe, trăgând cu ochiul la cei din jur, să vadă ce au mai luat la ofertă.
Unii au venit țintiți pe produsele electrocasnice, precum storcătoare de fructe, blendere, mașini de făcut pâine și cuptoare cu microunde, cu care și-au încărcat coșurile și s-au îndreptat spre ieșire. În doar câteva minute rafturile cu cele mai căutate produse au fost golite, încât angajații magazinului, cu cutiile în brațe, își croiau cu greu drum printre cumpărătorii agitați, încercând să aprovizioneze cu marfă sectoarele cele mai solicitate.
Să ieși cu un coș încărcat cu cumpărături din acea învălmășeală însemna o adevărată aventură, încât cei care se îndreptau spre casele de marcat au avut nevoie de multă răbdare și îndemânare în manevrarea căruciorului.
În parcare, cei care au reușit să iasă printre primii își așezau cumpărăturile în sacoșe sau cărau la mașină saci plini cu tigăi și alte produse luate la ofertă. Pe lângă nelipsitele tigăi de aluminiu, care au declanșat o adevărată isterie în rândul cumpărătorilor, cele mai întâlnite produse erau baxurile de ulei, ustensilele de bucătărie și produsele alimentare.
Un alt magazin Lidl va fi deschis în Burdujeni
Pe lângă noul supermarket construit la baza cartierului Obcini, în zona cunoscută anterior drept zona Maraton, investitorii germani din cadrul companiei Lidl, care deține deja alte două magazine de acest gen, în Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, intenționează să mai deschidă un magazin Lidl, la ieșirea din Suceava spre Botoșani, în dreptul ultimului bloc turn, în dreptul intersecției străzii Cuza Vodă cu Eroilor.



Aglomerație la standul cu tigăi
Aglomerație la standul cu tigăi
Sute de oameni au venit cu noaptea în cap să stea la rând
Sute de oameni au venit cu noaptea în cap să stea la rând