Interviu cu MIHAI CIMPOI, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (III) MRI: Sunteți președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, sunteți academician român, urmăriți și fenomenul literar din Basarabia, și cel românesc. Cum vedeți, de la Chișinău, stadiul actual al literaturii române, pentru că știu, din ceea ce scrieți, că-l urmăriți cu atenție.
MC: Aș zice că literatura română, privită un pic din afară, dar și din înăuntru, fiindcă și noi scriem românește, are anumite complexe. Chiar și această integrare europeană actualizează vechi complexe: c-am avea o cultură „mică”, că ar trebui să le luăm pe toate de la zero, c-ar trebui să ne lepădăm de Eminescu pentru a ne integra mai repede…
MRI: …până și limba…
MC: … da, ar trebui s-o abandonăm, să trecem la rom-engleză…
MRI: … și româna s-o păstrăm numai pentru înjurături.
MC: Ei bine, acest dialog valoric îl concepem – și eu, când am scris o carte intitulată „Europa, sarea Terrei”, pornind de la o idee a lui Const. Noica, așa l-am văzut – pe picior de egalitate. Nu sunt culturi mari, nu sunt culturi mici, ci este un dialog al valorilor între toate culturile. Iar noțiunea de „poet național”, care se spune că deja s-a învechit, că-i depășită… iată, dacă răsfoim Istoria Literaturii Germane a lui Fritz Martini (or, literatura germană ar putea fi o „literatură mare”, trebuie s-o recunoaștem) conține un compartiment care se cheamă „Goethe – poet și educator național”. Iată că nemții nu renunță la ideea de poet național – pe noi, ne sperie.
MRI: La Iași a fost retrocedată, de curând, casa în care s-a născut Vasile Alecsandri și-n care funcționa Muzeul Teatrului, în orașul în care a avut loc primul spectacol de teatru românesc. Muzeul a fost desființat. Dacă te-ai duce, în Germania, cu orice act de moștenitor ai avea, să pretinzi retrocedarea casei Schiller și desființarea Muzeului, cred c-ai fi luat de zălud!
MC: Aș adăuga un detaliu important și grăitor. Iată: germanii se ocupă și de literatura (adică, ce literatură, câteva romanțe, câteva nuvele, un roman scris de coloniștii nemți) din sudul Basarabiei, pe care o și reeditează. Și mi-am zis: uite, nu le este de ajuns Goethe, nu le este de ajuns Schiller, mai sunt niște scriitorași acolo, de-o valoare modestă….nemții se ocupă de reîntoarcerea, de reintegrarea valorilor într-un tot unitar. Și apropo de literatura română: cred că un fenomen important l-a constituit readucerea valorilor românești din afară: Goma, Vintilă Horia, tot ce a fost mai important.
MRI: Dar, cum vedeți, și situația receptării lui Goma este încurcată la noi… și nemeritat.
MC: Da, bineînțeles.
MRI: Vorbeați despre complexe. Complexe există și la București, sunt și la Chișinău. Complexele celor de peste Prut mă tem că le întreținem și noi, de la București, de pe Dâmbovița. Termenul „unionist” începe să fie echivalat cu „naționalist”. (În paranteză fie spus, „naționalist” nu-i deloc un termen de rușine. Grigore Vieru are chiar o poezie intitulată „Sunt naționalist!”)
MC: Apropo de naționalism, de noțiunea „național”. Uniunea Scriitorilor din Italia se numește Uniunea Națională a Scriitorilor din Italia. Alții nu se feresc de termenul „național”.
MRI: Vă mulțumesc pentru această discuție, vă doresc tot binele și… contați pe noi!
MC: Desigur. Cred că, până la urmă, trebuie să existe o conștiință a unității spațiului cultural românesc. Cu această conștiință să intrăm într-o Uniune Europeană care să recunoască și valorile noastre și care să devină, așa cum spunea Eminescu la 1870, o ligă spirituală europeană.
