Imagini dezolante în Gara Suceava, în ziua în care de obicei era cea mai aglomerată



Trenul de București, înainte de plecare
Trenul de București, înainte de plecare

Imagini dezolante, duminică, în cea mai importantă gară din Suceava, la ora la care în mod normal era cea mai mare aglomerație. Cel puțin acum, în prima fază a alertei, oamenii au înțeles că nu mai e cazul să plece de acasă decât în situații extreme. Mai ales spre Capitală, traficul a devenit infim.
Duminică, 15 martie, ora 12.30. Trenul 1754 Suceava-București Nord tras la linia I, pregătit pentru plecare. Duminica era ziua cu traficul cel mai intens, iar acest tren de la prânz pleca cu cele mai multe vagoane. Chiar și așa, rareori se mai găseau locuri pentru cei care voiau să cumpere bilete în ziua plecării.
Acum, vagoanele au plecat mai goale ca niciodată. După cum am constatat la fața locului, în fiecare din cele patru vagoane ale trenului abia erau doi-trei călători. Atmosfera apăsătoare se vedea și în gară, unde pe holurile mari de așteptare și pe cel principal, de la casele de bilete, nu era nimeni.
Oamenii care lucrează zi de zi în gară ne-au spus că traficul spre București este extrem de mic, iar cel de navetă dinspre zona Dolhasca-Liteni s-a diminuat de cel puțin de două-trei ori.
O rută care mai are cât de cât trafic deocamdată este pe trenurile Iași-Cluj Napoca, însă nu se știe pentru cât timp.
În Gara Suceava s-au luat măsuri de dezinfecție destul de serioase, fiind covorașe îmbibate cu soluții dezinfectante și mânere dezinfectate.
Deocamdată, decizii de anulare s-au luat doar la trenuri locale care asigurau în special transportul elevilor.


Holul principal al gării, duminică, la pranz
Holul principal al gării, duminică, la pranz
Trenul de București, înainte de plecare
Trenul de București, înainte de plecare
Trenul de București, înainte de plecare
Trenul de București, înainte de plecare


Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței