Imaginea actuală a Sfântului Daniil Sihastrul în cultura românească nu este aceea care i s-ar cuveni pe măsura importanței istorice și altitudinii sale spirituale.
Propunem o reconsiderare a operei sale în contextul epocii, care va pune în lumină poziția Sfântului Daniil Sihastrul în decursul domniei lui Ștefan cel Mare și în cadrul spiritual al vremii de atunci.
Subliniind rolul lui Daniile Sihastrul în evoluția domniei lui Ștefan cel Mare, nu poate fi exclusă ideea că fără sfaturile și sprijinul moral pe care le-a dăruit tânărului Ștefan și mai târziu domnitorului țării, acesta ar mai fi rămas cu titlul și importanța pe care le păstrează și astăzi.
Cuvântul isihia (de la grecescul hesychia) înseamnă liniște lăuntrică, liniște luminată.
Prin isihia, isihasm, prin practica isihastă, care de fapt este un mod de viață (o luptă cu tine însuți, din interior înspre exterior), se ajunge la scopul final de „schimbare a minții”, de la simțuri la Duh.
Isihastul este omul interior, în întregime înnoit, îmbălsămat cu toate miresmele slăvite ale sărbătorii netrecătoare: dragostea și ospitalitatea, răbdarea și ascultarea, mila și iuțimea, asprimea cu bine, blândețea cu fratele mai slab, dragostea față de Dumnezeu și spiritul de jertfă pentru El.
Omul evlaviei dislocă timpurile, biruie cursul vremurilor, pentru că iese din vârtejul lor năucitor printr-o luptă și mai grea decât lupta împotriva altora, și anume lupta lăuntrică de-a birui haosul și neînduplecarea din tine însuți.
Omul în ascultare (monahul și isihastul) devine pildă pentru miel și copil, pentru șarpe și pentru leu.
În graiul din toate zilele, „omul sfințește locul”, omul ctitorește un lăcaș de rugă, schit unde se întâmplă comuniunea pământului cu cerul.
Pământul sălbatic, păscut de turme în devălmășie, devine istorie, devine casă sau schit odată cu apariția isihastului. Stabilește „legământ cu pietrele și cu fiara câmpului, care va trăi cu tine în pace” după cuvântul lui Iov.
În satul Laura – Plai, din Bucovina (astăzi în apropiere de fâșia arată – granița cu Ucraina), Sfântul Daniil Sihastrul, în acea perioadă monahul David, va începe ascultarea.
Aici se va retrage departe de lume și de frământările acesteia, la adevărata viață pustnicească, după ce va părăsi târgul și Episcopia de Rădăuți, unde a deprins pravila vieții călugărești și a lucrat în gospodăria mănăstirii alături de ceilalți monahi. Schitul în care se retrage, numit și schitul Sfântului Lavrentie (Laurențiu) aflat la hotarul satului Laura (înglobat acum în comuna Vilcovul de Sus, jud. Suceava), nume care provine de la „lavra” de călugări care sau nevoit aici, va reprezenta o treaptă de nevoință în îmbrăcarea „schimei mari”, adică ultima treaptă a călugăriei, primind un nume nou, cel de Daniil. Noul ieroschimonah Daniil se va retrage apoi într-un loc tăinuit, înspre munte, pe malul Vițeului, azi aflat în satul Putna, unde, după spusele tradiției, a dăltuit cu multă osteneală în stâncă (numită și stânca șoimului) un paraclis, cu pridvor, naos și altar și sub aceasta, tot în piatră, o încăpere ce îi slujea drept chilie după ostenelile zilei.
Daniil Sihastrul va deveni unul dintre cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile, cunoscut și sub numele de „Sfântul Daniil schimonahul” sau „Sfântul Daniil cel Nou” spre a-l deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de Sfântul Daniil Stâlpnicul.
Amintirea lui s-a transmis din neam în neam, din timpul vieții lui, din a doua jumătate a veacului al XV-lea, până în zilele noastre. Una din tradițiile păstrate de popor despre Daniil Sihastrul a fost fixată în scris mult mai târziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), în lucrarea acestuia O samă de cuvinte. Alte tradiții se mai păstrează și astăzi în satele și mănăstirile din Bucovina.
(Pr. Radu ILAȘ, www.rostonline.org)
