IM: Aproape 7.900 de persoane accidentate și 156 decedate în sectorul minier, în ultimii 11 ani



Aproape 7.900 de persoane au fost rănite și 156 au decedat în cele 6.972 de accidente de muncă produse în sectorul minier între anii 2000 și 2010, potrivit unor date transmise, joi, de Inspecția Muncii (IM).
Inspecția Muncii arată, într-un răspuns solicitat de agenția MEDIAFAX, că în perioada vizată au fost înregistrate 7.891 de persoane accidentate în incidente de muncă în sectorul minier, dintre care 7.735 sunt în incapacitate temporară de muncă și 156 au decedat.
Potrivit sursei citate, în anul 2001 s-au înregistrat cele mai multe accidente de muncă în sectorul minier din perioada menționată. Din cele 1.357 de accidente, 1.339 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă și 18 au fost mortale. În total au fost accidentate 1.533 de persoane, iar 29 dintre acestea au decedat.
Alte 1.290 de accidente de muncă au fost înregistrate în anul 2000, dintre care 1.278 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă și 12 au fost mortale. Din cele 1.467 de persoane accidentate, 1.438 au fost în incapacitate de muncă și 29 au decedat.
Același număr de persoane decedate în timpul programului, în sectorul minier, s-a înregistrat și în 2002, când au fost 1.182 de incidente și 1.348 de accidentați.
Din 2003, numărul accidentelor de muncă a început să scadă sub 1.000, iar din 2006 astfel de incidente s-au redus și mai mult, fără a mai depăși 300.
Astfel, în 2003 au fost 968 de accidente de muncă în acest sector de activitate, în 2004 – 583 și în 2005 – 326.
Pe parcursul anului 2010 a fost înregistrat cel mai mic număr de incidente de muncă în sectorul minier, respectiv 216. Anul trecut a fost singurul din perioada vizată în care nicio personaă cu a decedat.
Potrivit IM, în 2010, în cele 216 accidente de muncă au fost rănite 222 de persoane.
În ce privește numărul persoanelor decedate, dacă în anii 2000, 2001 și 2003 au murit câte 29 de oameni în accidente de muncă produse în sectorul minier, în 2008 au fost semnalate 220 de incidente de muncă și 15 morți. Potrivit IM, 14 persoane au murit în 2004, 13 în 2005, 12 în 2006, zece în 2003, trei în 2007 și două în 2009.
În perioada 2000 – 2010, Inspecția Muncii a făcut 1.067 de controale la Compania Națională a Huilei Petroșani și a aplicat 696 de amenzi în valoare totală de 1.239.835 de lei.
Cele mai multe acțiuni de control, peste 100, au fost organizate în anii 2010, 2009 și 2002, iar amenzile cele mai mari au fost date în anii 2009 – 333.000 de lei, 2006 – 184.000 de lei, 2010 – 182.000 de lei, 2008 – 133.000 de lei și 2003 – 102.100 de lei.
În 5 februarie, cinci mineri au murit în urma unei explozii care a avut loc la Mina Uricani din Valea Jiului, în momentul cuplării la rețeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia.
Compania Națională a Huilei din Petroșani nu a înregistrat, în anul 2010, niciun accident mortal în subteran, situația fiind singulară în ultimul secol.