Peste 200 de angajatori au fost sancționați de Inspecția Muncii (IM) pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția angajaților în perioada de caniculă, valoarea totală a amenzilor fiind de 69.000 de lei, informează IM.
În perioada 11-29 iunie, inspectorii de muncă au verificat aproape 600 de angajatori, cu privire la modul în care se respectă prevederile legale referitoare la măsurile asigurate pentru protecția lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme.
Potrivit IM, au fost controlați 597 de angajatori și au fost aplicate 268 de sancțiuni contravenționale, dintre care 254 de avertismente și 14 amenzi în cuantum de 69.000 de lei.
De asemenea, au fost constatate 282 de deficiențe și s-au dispus 320 de măsuri pentru remedierea acestora.
Inspectorii de muncă au sancționat angajatorii care nu au luat măsuri pentru asigurarea condițiilor de microclimat la locul de muncă. Printre neregulile constatate se numără lipsa evaluării riscurilor legate de expunerea la temperaturi extreme și omiterea din instrucțiunile proprii a măsurilor legale cu privire la caniculă.
De asemenea, n-au fost respectate măsurile minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă și pentru menținerea stării de sănătate a lucrătorilor, acestea referindu-se la reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației la locul de muncă, precum și asigurarea apei minerale și a dușurilor.
Verificările au vizat și măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de muncă în condiții de temperaturi extreme, respectiv examenul medical, stipularea în fișele de aptitudini ale lucrătorilor dacă aceștia au sau nu contraindicații legate de temperaturi extreme, măsuri de prim ajutor sau de transport al persoanelor afectate.
Potrivit IM, inspectoratele teritoriale de muncă continuă acțiunile de control în perioadele cu temperaturi foarte ridicate.